Ciucă, explicaţii privind compensarea de 50 de bani la carburanţi: „Aceasta este realitatea, atât am putut asigura de la buget”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a explicat că s-a decis compensarea preţului la carburant cu numai 50 de bani pentru că atât ar putea suporta bugetul statului în acest moment. Şeful Executivului a precizat, însă, că autorităţile nu au discutat ce se va întâmpla la benzinăriile private şi cum vor fi acestea obligate să aplice compensarea.

Nicolae Ciucă a transmis luni, referitor la compensarea la carburant cu 50 de bani, măsură considerată de unii specialişti insuficientă, că decizia a fost luată ţinând cont de cât poate suporta bugetul de stat.

„În momentul în care am luat aceasta decizie, ea a fost discutată în coaliţie îi a fost agreată de toţi membrii. A fost discutată şi soluţia, ţinând cont că trebuie să fim cât se poate de realişti şi să vedem care este suma de bani pe care o avem la buget. Fiecare dintre noi ar fi dorit să avem o compensare mai mare. Aceasta este realitatea, atât am putut asigura de la bugetul statului. Am făcut în aşa fel încât să discutam cu industria, pentru că nu ne dorim să ajungem şi în România la restricţionarea cantităţii de carburant care se poate cumpăra de la pompă. Am căutat ca prin aceasta măsură să existe asigurarea de carburant necesar desfăşurării activităţilor economice. Prin aceasta măsură nu le anulam pe cele deja în vigoare. România, în momentul de faţă. îşi poate asigura aproape un sfert din producţia proprie de petrol”, a declarat premierul, luni, la finalul şedinţei cu liderii PNL. 

Totodată, şeful Executivului a transmis că dacă la nivelul marilor puteri, la Summitul G7, se discută despre plafonarea preţului la carburant, „atunci va trebui sa vedem ce măsuri se vor lua la nivelul acela şi vom proceda în consecinţă”.

Ciucă: „Nu am discutat ce se va întâmpla la benzinăriile private”

Întrebat dacă autorităţile au reuşit să găsească un mecanism prin care benzinăriile să fie obligate să facă reducerea de 50 de bani, premierul a transmis: „Sincer nu am intrat în acest detaliu, dar vom analiza şi vom veni cu un răspuns. Măsura se va concretiza într-o ordonanţă de urgenţă. Ca atare, ea va fi aplicată”.

Mai mult, întrebat dacă garantează în acest moment că vineri toate benzinăriile vor face această reducere sau nu, premierul a completat: „Mediul privat este liber să îşi stabilească măsurile şi modalitatea în care îşi desfăşoară business-ul. În acest moment, reglementarea este la nivelul Guvernului şi ea va cuprinde întreg spectrul. Sincer, nu am discutat punctual ce se va întâmpla la banzinariile private”.

Potrivit surselor News.ro, în cadrul şedinţei cu liderii PNL, Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor, despre compensarea decisă în privinţa preţului carburanţilor, că Executivul a fost nevoit să îşi asume această decizie cu precauţie, pentru a nu pune în pericol stabilitatea ţării. Potrivit premierului, decizia s-a luat în urma unei analize temeinice, şi a atras atenţia asupra pericolului comunicării pe această temă, care poate duce la aşteptări din partea populaţiei, pe care Guvernul nu le-ar putea aplica. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro