Ciucă, după aprobarea primei cereri de finanţare din cadrul PNRR: Avem nevoie de acelaşi efort susţinut şi coordonare pentru a asigura coerenţa implementării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă FOTO Facebook Guvernul Romaniei

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, după aprobarea primei cereri de finanţare din cadrul PNRR, că avem nevoie de acelaşi efort susţinut, de aceeaşi coordonare, pentru a putea să îndeplinim jaloanele, ţintele şi în felul acesta să asigurăm coerenţă implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Premierul Nicolae Ciucă a mulţumit, la începutul şedinţei, celor care au lucrat la aprobarea primei cereri de finanţare la Uniunea Europeană.

„Am reuşit, astfel, să ne îndeplinim obiectivul şi folosesc această oportunitate pentru a reaminti şi sublinia încă o dată că avem nevoie de acelaşi efort susţinut, de aceeaşi coordonare, pentru a putea să îndeplinim jaloanele, ţintele şi în felul acesta să asigurăm coerenţă implementării PNRR”, a spus şeful Executivului.

Ciucă a arătat că „acest efort a fost posibil şi datorită colaborării şi dialogului deschis cu cei de la Comisia Europeană” şi i-a mulţumit ministrului Marcel Boloş şi celor de la Ministerul Investiţiilor, pentru efort.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a mai anunţat că prin proiectul de lege de astăzi, privind zonele metropolitane, Guvernul va îndeplini un jalon planificat pentru sfârşitul lunii iunie. El a menţionat că prin punerea în aplicare a acestei legi se vor face reformele la nivelul autorităţilor locale, prin sporirea accesului la servicii şi mobilitate, la servicii publice furnizate la nivel local. 

Premierul a mai anunţat o Hotărâre de Guvern  prin care „vom reuşi să realizăm coerenţă în ce priveşte finanţarea şi accesarea fondurilor pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes”. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG