Ciucă, de Ziua Imnului Naţional: Imnul, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică între trecut, prezent şi viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul Nicolae Ciucă FOTO Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, de Ziua Imnului Naţional al României, că imnul naţional, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică între trecutul, prezentul şi viitorul poporului nostru, dar şi simbolul capacităţii ţării de a traversa cu bine perioadele dificile, precum şi libertăţile obţinute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist.

„Este Ziua Imnului Naţional al României, o sărbătoare a conştiinţei şi unităţii noastre naţionale şi un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor, care în perioada paşoptistă s-au raliat celorlalte mişcări revoluţionare din Europa acelor vremuri. Ales pentru mesajul său mobilizator imn al Revoluţiei paşoptiste, "Deşteaptă-te, române" a devenit imn al României post-decembriste după ce acordurile şi versurile sale mobilizatoare au răsunat şi i-au motivat pe români în multe alte momente de răscruce ale istoriei, de la Războiul de Independenţă şi cele două Războaie Mondiale, până la revolta muncitorilor din Braşov din 15 noiembrie 1987 şi, apoi, în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Asemuit de Nicolae Bălcescu cu o Marseilleză a românilor, "Deşteaptă-te, române" ne umple de emoţie, glorificând istoria şi eroii neamului. Imnul naţional, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică între trecutul, prezentul şi viitorul poporului nostru, dar şi simbolul capacităţii ţării de a traversa cu bine perioadele dificile şi de a se dezvolta valorificând oportunităţile create prin voinţa cetăţenilor săi ", a afirmat Nicolae Ciucă.

Cinstirea simbolurilor naţionale, subliniază premierul, înseamnă responsabilitate faţă de acţiunile asumate, respect pentru libertăţile obţinute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist şi promovarea lor într-o Europă a diversităţii şi valorilor comune.

„De Ziua Imnului Naţional, îmi doresc să rămânem mereu uniţi în jurul simbolurilor noastre naţionale şi al idealurilor apărate cu jertfe de înaintaşi. La mulţi ani, României născute din aspiraţiile lor pe care noi suntem datori să o transmitem şi mai bună urmaşilor noştri!", a mai transmis Ciucă

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate