Cîţu susţine că România a pierdut peste 4,7 de milioane de euro, bani europeni, pentru teste COVID din cauza Ioanei Mihăilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătăţii. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul interimar Florin Cîţu a afirmat joi, după şedinţa de Guvern, că România a pierdut în acest an fonduri europene de peste 4,7 milioane de euro pentru decontarea de teste RT PCR şi rapide antigen pentru depistarea COVID-19. Cîţu susţine că Ioana Mihăilă nu a avizat şi semnat la timp contractul care ar fi permis decontarea testelor.

Potrivit premierului Cîţu, în luna iulie 2021 a existat o linie de finanţare deschisă de Comisia Europeană în vederea asigurării accesului cetăţenilor statelor membre la certificatele verzi COVID-19.

Ministerul Sănătăţii a depus o aplicaţie, în 2 iulie, care a fost analizată şi aprobată, pentru suma de 4,7 milioane de euro, pentru decontarea a peste 88.000 de teste PCR şi peste 89.000 teste rapide antigen. Potrivit afirmaţiilor lui Florin Cîţu, decontarea testelor se putea realiza doar în corelare cu eliberarea certificatelor verzi pentru persoanele solicitante.  

„În ceea ce priveşte semnarea contractului de finanţare menţionăm următoarele: acesta a fost transmis spre avizare internă în prima jumătate a lunii august, Direcţia Juridică a discutat de mai multe ori cu ministrul de la acel moment despre necesitatea semnării urgente a acestuia; contractul a fost returnat Direcţiei Juridice neavizat în 7 septembrie.

 Deci, aceşti bani au fost pierduţi pentru că ministrul de la momentul respectiv (Ioana Mihăilă n.r.) nu a dat curs acestui lucru”, a afirmat Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi