Cîţu: Nu vom introduce taxe. Ar fi sinucigaş. Acest buget are în centru investiţiile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin

Premierul Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, la Focşani, că în acest an, Consiliul Fiscal, „o instituţie care n-a fost aşa de prietenoasă cu guvernele de-a lungul timpului”, a arătat că bugetul este unul echilibrat şi „realist construit”. Cîţu a arătat că acest buget are în centru investiţiile.

„Avem un buget impresionant pentru această perioadă prin care trece nu numai România, ci şi economia globală. Anul trecut, din Guvernul  din care am făcut parte cu premierul Ludovic Orban, am ieşit şi am spus din primul moment că este un Guvern de tranziţie, nu ştiam că o să vină peste noi criza, dar am văzut lucrurile astfel: am spus că vom opri dezmăţul fiscal şi cheltuiala ineficientă a banului public. Ăsta a fost obiectivul anul trecut. Bineînţeles că a apărut pandemia şi a trebuit să schimbăm lucrurile din mers şi obiectivul a fost de a reduce impactul negativ asupra economiei venit din criza economică, deci o criză economică provenită din criza sanitară. Acesta a fost promisiunea către români, că vom face tot ce trebuie ca să putem să minimizăm efectul negativ al acestei crize. Şi am reuşit. (...) Acea revenire în V a economiei s-a adeverit şi în trimestrul patru România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană şi a creat bazele pentru anul acesta, pentru 2021”, a declarat Cîţu.

Premierul a vorbit şi despre lecţia învăţată în anul 2020, în pandemie.

„Lecţia pe care am învăţat-o anul trecut, de fapt am învăţat-o în 2008 şi am aplicat-o anul trecut şi am văzut că funcţionează a fost simplă: cât mai multe resurse pentru investiţii. (...) Am alocat cât mai multe resurse pentru investiţii, economia a crescut şi am avut venituri ca să plătim pentru pandemie”, a declarat primul ministru.

Florin Cîţu a explicat că bugetul din acest an a fost construit în jurul investiţiilor.

„De aici pornim construcţia bugetului şi acest buget are în centru investiţiile. Suma de 62 miliarde de lei alocată pe proiecte care se pot face, care se pot dezvolta în 2021. Unele vor fi finalizate, altele nu, dar ne gândim la perioada următoare. Şi o altă premieră începută anul trecut în Guvernul Orban şi în prelungire şi anul acesta este execuţia bugetară pentru investiţii, încercăm să folosim cât mai mult fondurile europene. Anul trecut am bugetat ca jumătate din fonduri să fie bugetate din fonduri europene, ne-am ţinut de cuvânt, 47 la sută din investiţiile totale de anul trecut au fost finanţate din fonduri europene, anul acesta construcţia este la fel, jumătate, puţin mai mult, 52 la sută, ar trebui să fie din  finanţări din fonduri europene”, a explicat Cîţu.

El a susţinut că bugetul din acest an este unul echilibrat, acest lucru fiind confirmat de Consiliul Fiscal.

„Deci bugetul este unul puternic echilibrat şi vă spun eu, unul care urmăreşte analizele pe care le fac specialiştii de fiecare dată când apare un buget, anul acesta am văzut instituţia independentă care în România are ca scop evaluarea modului în care a fost făcut bugetul, Consiliul Fiscal, o instituţie care n-a fost aşa de prietenoasă cu guvernele de-a lungul timpului, anul acesta a dat un verdict cu care eu sunt foarte fericit, a spus că este un buget echilibrat şi că anul acesta este poate primul an în care bugetul este realist construit", a afirmat Cîţu.

Premierul a mai promis că Guvernul nu va introduce noi taxe.

„Vă dezvălui o discuţie pe care am avut-o la Comisia Europeană. Toată lumea ne întreabă cum putem să facem această reducere a deficitului până în 2024, de la 9,8% la 3%. Am tot văzut în spaţiul public că se încălzeşte o ciorbă ma veche, asta cu taxele. ​Nu, nu introducem taxe. Să introduci taxe într-o perioadă în care dinamica economiei e sub potenţial e sinucigaş, sau să creşti taxe. (...)Nu sunt adeptul creşterii taxelor. Nu cred în creşterea taxelor când economia e sub potenţial, e sinucigaş”, a spus sâmbătă şeful Guvernului.

Premierul Florin Cîţu participă, sâmbătă, la dezbaterea organizată de Consiliul Judeţean Vrancea cu reprezentanţii structurilor asociative ale UAT-urilor - Asociaţiilor Municipiilor, Oraşelor, Comunelor, Secretarilor de Primării din România – primari, conducerea Instituţiei Prefectului Vrancea, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, oameni de afaceri din Vrancea.

Printre temele abordare se numără bugetul pentru anul 2021, investiţii şi oportunităţi de finanţare, măsuri fiscale, Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”