Cîţu: „Mâine avem un BPN unde vom demonstra că avem majoritatea necesară”. Ce mesaj are pentru Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Cîţu şi o parte din echipa sa. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a declarat că miercuri va fi un Biroul Politic Naţional în care va fi validat Dan Vîlceanu şi în care va fi testată noua majoritate considerată pro-premier.

„Mâine am convocat un BPN pentru a numi ministrul Finanţelor. Urmează reactificarea bugetară. Am discutat strategia pentru Congresul din 25 septembrie”, a precizat Florin Cîţu, după întâlnirea cu mai mulţi lideri la Vila Lac.  

Întrebat dacă a fost respectată procedura, Cîţu a punctat faptul că a vorbit şi cu Orban, deşi şeful PNL a declarat pentru „Adevărul” că nu a avut loc această discuţie : „Vă asigur că toate procedurile au fost respectate, Au fost discuţii la telefon, chiar şi una faţă în faţă”.

„Mâine avem un BPN unde vom demonstra că avem majoritatea necesară”, a mai afirmat Cîţu, fiind întrebat dacă va avea suficiente voturi.

Referitor la moţiunea sa pentru şefia PNL, premierul a punctat că zilele următoare va fi gata 

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort