Cioloş: Nu mă interesează să câştig voturi, nu candidez în 2016. Am fost în Senat din respect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că nu îl interesează să candideze la alegerile din 2016 şi nici să câştige voturile cetăţenilor, precizând că nu asta a intenţionat când a venit la şedinţa solemnă din Senat dedicată Zilei Naţionale, ci a făcut acest gest din respect pentru Parlament.

"Eu am spus când am fost învestit cu Guvernul în Parlament, că guvernul acesta, chiar dacă nu are în spate o majoritate politică clar definită, va respecta Parlamentul pentru că va lucra cu Parlamentul. Acesta este Parlamenul în funcţie cu care Guvernul va trebui să-şi treacă proiectele şi că vom avea o atitudine de respect faţă de Parlament", a declarat premierul Dacian Cioloş, la România TV.

Prim-ministrul a ţinut să precizeze că a venit la şedinţa solemnă din Senat dedicată Zilei Naţionale din respect pentru Parlament.

"Invitaţia a venit din partea Senatului, deci o Cameră a Parlamentului şi mi se pare un gest de minim respect să răspundem la o astfel de invitaţie, nu pentru orice subiect, ci pentru o ceremonie legată de Ziua Naţională. Deci nu există nicio altă intenţie ascunsă în decizia de a răspunde invitaţiei Senatului", a spus Cioloş.

Întrebat dacă are în plan, în viitorul apropiat, o carieră politică, premierul a răspuns că nu acesta este motivul pentru care a acceptat "poziţia de prim-ministru".

"Nu mă interesează să mă prezint la alegerile din 2016, nu din acest motiv am acceptat poziţia de prim-ministru, vreau să-mi duc la bun sfârşit mandatul care mi-a fost încredinţat şi să fac cât mai multe din lucrurile pe care m-am angajat să le fac împreună cu guvernul", a spus Cioloş.

El a precizat că nu îl interesează să facă "gesturi" pentru a câştiga voturile cetăţenilor.

"Chiar m-am uitat în dicţionar după diferitele speculaţii că vreau să intru oficial în politică, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române spune că << politică înseamnă a participa activ la rezolvarea treburilor statului sau o manieră de a guverna un stat>>, deci eu asta fac, dacă guvernez înseamnă că fac politică...o fac, dar nu mă interesează să fac gesturi ca să câştig voturile cetăţenilor", a mai declarat prim-ministrul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO