Cioloş: Guvernul actual a putut să facă la timp plata subvenţiei pentru fermieri pentru că tehnocraţii şi-au făcut treaba corect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Dacian Cioloş a scris duminică seară, pe Facebook, că, anul trecut, subvenţiile pentru fermieri s-au acordat cu întârziere pentru că Guvernul Ponta a luat târziu deciziile privind schemele de subvenţionare, iar guvernul actual a putut să facă la timp plata restului subvenţiei pentru că tehnocraţii „şi-au făcut treaba corect, spre deosebire de cei dinaintea lor”.

„Domnul Dragnea se laudă acum cu munca guvernului tehnocrat, aşa cum anul trecut ponegrea guvernul tehnocrat datorită întârzierilor cauzate de guvernul PSD. Este vorba de subvenţiile fermierilor. Anul trecut, subvenţiile s-au acordat cu întârziere pentru că guvernul Ponta a luat cu întârziere decizii privind schemele de subvenţionare pentru fermieri şi a semnat cu întârziere contractul pentru softul necesar agenţiei de plăţi”, a scris Dacian Cioloş.

Fostul prim-ministru a adăugat că acest fapt „nu l-a deranjat” pe Liviu Dragnea „să dea vina pe guvernul tehnocrat”.

„Am recuperat acele întârzieri în cursul anului, grăbind finalizarea softului şi în sfârşit, pentru prima dată de la aderare, am plătit în avans în decembrie o mare parte din subvenţia cuvenită de fermieri pentru acest an”, a completat el.

Dacian Cioloş a mai spus că, „datorită finalizării cu succes a ceea ce a întârziat guvernul PSD în 2015, nu numai că s-au plătit în avans o parte din subvenţii, dar la începutul acestui an, guvernul actual a putut să facă la timp plata restului subvenţiei”.

„Pentru că noi ne-am făcut treaba corect anul trecut, spre deosebire de cei dinaintea noastră”, a completat fostul prim-ministrul.

El a susţinut că Liviu Dragnea „se laudă fără scrupule” cu ceea ce au lăsat pregătit miniştrii tehnocraţi.

„Acum, văd că domnul Dragnea se laudă fără scrupule cu ceea ce am lăsat noi pregătit. Nu mă mai miră nimic însă din partea dumnealui. Important este că fermierii îşi primesc în sfârşit subvenţia la timp. Cred, totuşi, că e important ca lumea să ştie cum stă treaba”, a conchis Dacian Cioloş.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris duminică, pe Facebook, că apar primele semne privind diferenţa dintre guvernarea PSD-ALDE şi cea tehnocrată, în condiţiile în care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că, până în acest moment, peste 70% din fermieri şi-au primit subvenţiile pentru campania de primăvară, în timp ce Guvernul tehnocrat a acordat, anul trecut, subvenţiile abia în lunile iunie – august.

„Apar primele semne privind diferenţa dintre guvernarea PSD-ALDE şi guvernarea tehnocrată. La ultima şedinţă de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că, din cei 681.000 de fermieri din România, 482.000 şi-au primit deja subvenţiile pentru campania de primăvară. Deci peste 70% dintre agricultori şi-au primit banii, iar restul îi vor primi cu siguranţă până la finalul lunii, aşa cum am promis în timpul campaniei electorale”, a scris liderul PSD.

Liviu Dragnea a susţinut că „aici se vede cum te responsabilizează votul din partea cetăţenilor”.

„Anul trecut pe vremea asta, tehnocraţii nici măcar nu începuseră să vorbească despre acest subiect, iar subvenţiile au ajuns la fermieri abia prin lunile iunie, iulie sau august”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani