Ciolacu: România va respinge demagogia şi populismul. Poate deveni în următorii 4-5 ani una din marile forțe economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat la AmCham CEO Business Forum că finalul acestui calendar electoral, care asigură stabilitatea țării, va veni cu respingerea demagogiei și populismului, susținînd în fața companiilor americane că România poate deveni una din marile forțe economice ale continentului.

Premierul a subliniat potențialul economic al României FOTO Inquam Photos

„Simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor şi devansarea scrutinului prezidenţial dă României şansa de a-şi proteja viitorul economic şi a-şi continua marile proiecte de investiţii. Astfel, în loc de adversitatea electorală, am ales stabilitatea socială! Iar garanţia pe care o ofer ca premier şi lider de partid este că, la finalul acestui calendar electoral, România va respinge demagogia şi populismul! România va avea şi dincolo de 2024 o guvernare solidă, pe aceleaşi coordonate democratice! O guvernare în care investitorii străini îşi pot derula proiecte într-un climat de concurenţă reală, luptă contra evaziunii şi mai puţină birocraţie administrativă”, a susținut premierul în cadrul evenimentului AmCham CEO Business Forum.

Șeful guvernului român a mai afirmat că, „dacă îşi păstrează stabilitatea politică şi economică, România poate deveni în următorii 4-5 ani una dintre marile forţe economice ale continentului”, afirmând că statul român poate depăși „Polonia la indicatorii privind convergența economică”.

„În patru ani, România poate să aibă un Produs Intern Brut (PIB) de circa 500 de miliarde de euro, de la 300 de miliarde de euro în 2023. România poate avea un salariu mediu brut de 2.000 de euro pe lună și un salariu minim brut de 1.200 de euro pe lună”, a mai susținut premierul.

„Îmi doresc înainte de orice să fim eficienți”, a mai subliniat premierul, propunând un „mecanism de urmărire a progresului pe baza unor indicatori de rezultat”.

Șeful Guvernului a făcut referire și la necesitatea ajutorului oferit R. Moldova și Ucrainei, dar și la problemele interne, precum „eterna abordare superficială în zona vamală a României”.

„Pentru prima oară de când sunt eu în politică, și sunt din 1990, este pentru prima oară când ministrul Finanțelor a avut mână liberă totală în ceea ce privește numirile la ANAF, la vamă, împreună cu celelalte autorități din România, să își culeagă informațiile necesare astfel încât să tragem, după 30 de ani de la Revoluție, o linie foarte clară ce înseamnă funcții politice și ce înseamnă funcții administrative și unde statul trebuie sa aibă o pârghie ca să se poată implica direct”, a mai spus premierul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"