Ciolacu, după negocierile cu PNL: Suntem pe un drum corect. PNL este de bună credinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu a afirmat, joi seară, după negocierile cu PNL, că este de părere că discuţiile cu liberalii au fost bune şi PSD va lucra zilele următoare la programul lor de guvernare, apoi va sta din nou de vorbă cu Florin Cîţu şi colegii acestuia din conducerea PNL.

„Am cerut să fie o întâlnire serioasă şi aplicată pe cerinţele şi nevoile românilor din acest moment. Nu am avut discuţii în ceea ce priveşte funcţiile din guvern. Prioritatea numărul unu e stabilizarea României. Printr-un efort comun şi plan de guvernare coerent, să încercăm să ajungem într-un ritm aşteptat de români. Suntem pe un drum corect. Dacă vom fi şi cinstiţi, şi patrioţi, acesta este drumul care va duce la formarea unei noi majorităţi.”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă a simţit că pot ajunge la un rezultat pozitiv, Ciolacu a precizat: „Din acest dialog a reieşit că PNL este de bună credinţă”. De asemenea, preşedintele PSD a subliniat că social-democraţii şi liberalii au încercat să găsească lucrurile care îi unesc, nu cele care îi despart.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”