Ciolacu: Avem datoria de a continua să luptăm împotriva discriminării sau instigării la ură

0
Publicat:

Premmierul Marcel Ciolacu a subliniat angajamentul ferm al Guvernului român pentru continuarea eforturilor de combatere a antisemitismului, xenofobiei, discriminării și a discursului instigator la ură, cu ocazia comemorării a 82 de ani de la Pogromul de la Iași.

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„În urmă cu 82 de ani, în vara anului 1941, orașul Iași devenea martorul efectelor înlănțuirii dintre nazism, fascismul românesc și tenebrele naturii umane, prăbușirii valorilor și dezintegrării instituțiilor. Aproximativ o treime din populația evreiască a orașului a devenit atunci victima politicilor discriminatorii, antisemite și rasiste care au caracterizat un moment întunecat al istoriei naționale. A fost o etapă a istoriei caracterizată de moarte și suferință, în urma căreia peste 13.000 de evrei - bărbați, femei, copii - au devenit victimele Pogromului de la Iași. Comemorăm astăzi memoria victimelor acestui eveniment tragic, produs pe fondul unui antisemitism agresiv și visceral care a otrăvit, progresiv, România şi Europa”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Totodată, șeful Executivului a arătat că „evenimentele petrecute la Iași și consecințele tragice ale manifestărilor extremiste care au caracterizat acea perioadă ne impun astăzi obligația de onoare ca istoria să fie recunoscută, asumată și știută, în mod responsabil, de fiecare dintre noi, pentru a nu fi repetată. Ne revine, așadar, o răspundere particulară de a rememora trecutul, de a-i păstra vie memoria, îndeosebi pentru tinerele generații, de a condamna participarea României la Holocaust, de a proteja puținii supraviețuitori rămași și, de asemenea, de a continua să promovăm educația privind istoria evreilor și a Holocaustului”.

Marcel Ciolacu a mai susținut că „ne revine datoria de a continua să luptăm împotriva antisemitismului și a oricăror manifestări de intoleranță, discriminare sau instigatoare la ură. De a condamna public, fără ezitare și fără echivoc, orice încercare de a nega sau de a distorsiona Holocaustul şi de a apăra societatea românească de astfel de amenințări”.

„La 24 februarie 2022, Federația Rusă a adus războiul înapoi pe continentul european, prin declanșarea agresiunii militare nejustificate și neprovocate împotriva Ucrainei, după doi ani de pandemie. Pandemia și agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei au fost însoțite de o proliferare îngrijorătoare a discursului antisemit și de banalizare și distorsionare a Holocaustului, de o sporire a manifestărilor antisemite, intolerante și discriminatorii, în special în mediul virtual, cu un impact dăunător asupra comunităților evreiești din întreaga lume și, totodată, asupra relațiilor sociale și a coeziunii societăților democratice”, a mai arătat șeful Guvernului român.

„Cu atât mai mult, sensul comemorării Pogromului de la Iași reprezintă astăzi și un îndemn de a nu ne lăsa copleșiți de amenințarea urii, a ignoranței sau a negării și de a continua să reconstruim cu înțelegere, iubire și respect ceea ce unii dintre înaintașii noștri au încercat să distrugă structural, cu cruzime. Un apel pentru căutarea adevărului și pentru a nu uita”, a mai spus premierul, arătând că „diversitatea, fundament al oricărei societăți moderne în baza căreia se creează condițiile propice pentru exprimarea, conservarea și dezvoltarea identităților distincte, respectul față de celălalt, egalitatea, justiția – toate acestea sunt valori esențiale, pietre de temelie ale unei societăți democratice”.

De asemenea, șeful Executivului român a mai transmis: „Cunoașterea și asumarea trecutului ne dau măsura acțiunilor viitoare și datoria de a ne asigura că tragedii precum cele petrecute la Iași nu se vor mai repeta. Am convingerea fermă că acest lucru este posibil doar prin respectarea, promovarea și protejarea valorilor fundamentale care stau la baza unui stat democratic. Astfel, doresc să subliniez angajamentul ferm al Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a antisemitismului, xenofobiei, discriminării și a discursului instigator la ură, de păstrare a memoriei trecutului şi de condamnare a negării Holocaustului, pentru susținerea și protejarea supraviețuitorilor, precum și pentru promovarea educației și a cercetării despre Holocaust”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS