Cine sunt oamenii care i-au făcut partid lui Dacian Cioloş. Membrii fondatori vin din avocatură, nu din România Împreună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş a lansat Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS)

Dacian Cioloş a lansat, sâmbătă, Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), formaţiune care a fost deja înregistrată la Tribunal şi face parte din registrul partidelor politice.

Fostul premier a menţionat că a luat această decizie întrucât cererea pentru Partidul Mişcarea România Împreună trenează în instanţă de mai bine de opt luni şi că aceasta va fi retrasă zilele următoare de la Tribunalul Bucureşti.

„Colegi de-ai noştri care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic“, a declarat Cioloş despre „oamenii dintre noi“ care au înregistrat partidul.

Potrivit cererii de înfiinţare a partidului înregistrate pe 28 septembrie la Tribunalul Bucureşti, membrii fondatori sunt Iordache Iulia, Daneş Raluca Florina şi Iordache Adrian Alexandru. Informaţii publice există doar despre doi dintre ei.

Iordache Adrian Alexandru este partener în cadrul firmei de avocatură Iordache Partners, fiind avocat internaţional cu interese deosebite în dreptul afacerilor, litigii comerciale şi arbitrajul internaţional, dar şi în dreptul aviaţiei. El este convins că psihologia cognitivă va schimba acest secol în moduri profunde şi interesante.

Daneş Raluca Florina a terminat Facultatea de Drept la Cluj şi este partener senior în cadrul aceleiaşi firme, cu experienţă în consultanţă şi litigiu. Are un portofoliu pro bono şi de interes public variat.

„Suntem gata să trecem la treabă. Însă avem nevoie de acest vehicul politic. Pentru noi, un partid politic nu este un scop în sine. Nu ne dorim un partid de dragul de a avea un partid şi de a face politică. Partidul este un instrument prin care să atingem nişte obiective pentru România”, a mai afirmat Dacian Cioloş.

Citeşte şi:

Cioloş, mutare-surpriză: a înregistrat la tribunal un nou partid: „Suntem gata! Acesta va fi partidul cu care vom schimba România în bine“. Ce nume are

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete