Cine sunt liberalii din echipa Orban care pun tunurile pe Cîţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO Facebook Orban

Apropiaţii lui Ludovic Orban au început atacurile în rafală la adresa lui Florin Cîţu şi a echipei şefului Guvernului din primele zile. Printre cei care îl contestă pe premier sunt liberali Antonel Tănase, Dragoş Tănăsoiu, dar şi economişti care au ajuns la şefia unor instituţii prin ajutorul preşedintelui PNL

Încă din ziua anunţării candidaturii lui Florin Cîţu, premierul a fost ţinta atacurilor venite din partea celeilalte grupări. Unul dintre cei mai ofensivi oameni ai lui Orban a fost Dragoş Tănăsoiu, primul liberal care l-a criticat pe Cîţu pentru faptul că în întreaga sa carieră politică a depins de sprijinul oferit de preşedintele partidului, iar acum a întors armele. Demis pe 11 ianuarie de Cîţu de la şefia Corpului de control al premierului, Tănăsoiu a revenit la ANRE, instituţie condusă de un fost social-democrat, Dumitru Chiriţă, dar care are o relaţie bună cu Orban, susţin surse liberale. Secretar general al PNL Sector 5, Tănăsoiu a revenit în ANRE, pe funcţia de director al Direcţiei de Logistică şi Achiziţii. De altfel, pe 12 februarie Tănăsoiu îşi depune şi declaraţia de avere şi cea de interese în această instituţie.

Al doilea politician foarte apropiat de Orban care a ieşit cu atacuri împotriva lui Cîţu, precum şi a „trădătorilor” din PNL, a fost Antonel Tănase, preşedinte PNL Sector 3 şi fost secretar general al Guvernului, pus în funcţie de preşedintele partidului. „Cât despre iniţiatorul “proiectului politic nou” ei bine, eu, dacă aş fi în locul lui, m-aş delimita pe cât posibil de oameni care acum 1 lună voiau să-i care plasele lui Ludovic Orban pentru puţină atenţie. Când eşti cu adevărat nou şi vrei să faci cum nu au făcut alţii, să te îndepărtezi de practicile vechi, să începi de la 0, atunci nu aduna lângă tine în poza de grup oportunişti, lichele şi şmecheri”, a scris pe pagina sa de Facebook Antonel Tănase.

Şi Violeta Alexandru, de obicei o persoană rezervată, a trimis săgeţi către echipa Cîţu, mesajul fiind direcţionat mai ales către persoanele etichetate drept „trădătoare”, cum e Monica Anisie. De altfel, pe grupurile interne ale PNL şi pe Facebook susţinătorii lui Orban i-au atacat pe mai mulţi liberali din echipa Cîţu pentru că ar fi „oportuniştii care îşi trădează creatorul”. Exemplele date în mediul online, cu oamenii „inventaţi politic de Ludovic Orban” sunt Robert Sighiartău (secretarul general), Rareş Bogdan (pri-vicepreşedinte), Mara Mareş (şefa TNL) şi Cristian Băcanu (preşedinte PNL Sector 5).

La ultima şedinţă a Comisiei de organizare a Congresului, reprezentanţii echipei Cîţu le-au atras celorlalţi atenţia că nu au început corect campania internă şi că o eventuală continuare a acestei atitudini va duce la escaladarea tensiunilor între cele două tabere, au precizat surse politice din conducerea PNL pentru „Adevărul”.

Economişti apropiaţi de Orban, critici la adresa lui Cîţu

Cu un discurs mai elevat şi cu unele critici din punct de vedere economic au venit doi specialişti care au fost sprijiniţi de Orban să ajungă la şefia unor instituţii de stat. În primul rând, Cristian Păun, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al FNGCIMM, a venit cu o replică pe tema banilor care se întorc de la companii sau alte instituţii de stat la buget, măsură luată, după cum a afirmat premierul, ca şefii de acolo să nu plece în excursii pe banii statului. „În guvernarea Ludovic Orban, guvernul a decis ca 50% din profitul net al FNGCIMM să plece ca dividend la Ministerul Finanţelor Publice şi 50% să rămână să capitalizeze Fondul pentru viitor. Nimeni nu a plecat în excursii de banii aceia lăsaţi în rezerva Fondului, dimpotrivă: banii sunt acolo şi lucrează pentru IMM-uri”, a precizat Păun, căruia o-a expirat mandatul pe 20 mai.

La rândul său, economistul Bogdan Glăvan (membru în Directoratul Fondului Român de Contragarantare) a sugerat că între gândirea economică a lui Cîţu şi a lui Eugen Teodorovici nu este nicio diferenţă. „Nu am văzut nici un economist care să fie de acord cu transferarea practic a întregului profit al marilor companii de stat ca dividende la buget. Această practică este anti-economică”, a scris pe Facebook Bogdan Glăvan.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă