Cine sunt cei doi blatişti din PNL care sunt mână în mână cu Gabriela Firea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Sector 6 Ciprian Ciucu a dezvăluit pe Facebook că există doi liberali din Consiliul General al Capitalei „care sunt mână în mână cu Firea” şi votează proiectele acesteia. Potrivit unor surse Adevărul, cei doi sunt Hazem Kansou şi Cristian Olteanu, criticaţi în interior că au făcut blat cu PSD. În ultimele săptămâni cei doi au criticat în repetate rânduri guvernarea Orban, mai susţin sursele citate.

„Despre cei doi membri PNL din Consiliul General care sunt mână în mână cu Firea.PNL Bucureşti trecut printr-o reformă profundă. Nu se poate întâmpla instantaneu, sunt proceduri statutare de care trebuie să ţii cont pentru a face lucrurile în ordine. În legătură cu cei doi «colegi» liberali care i-au votat proiectele lui Firea... Îi ştim, pentru noi nu a fost o surpriză. Sunt din vechea gardă, sunt cei care au deţinut în trecut puterea în PNL Bucureşti, sunt cei înclinaţi spre blaturi. Nu i-am putut da afară la timp pentru că avem nevoie de motive statutare care să ofere consistenţă juridică acestei acţiuni”, scrie Ciprian Ciucu pe Facebook, fără să le dea numele celor doi.

Cu toate astea, surse Adevărul spun că cei doi blatişti sunt Hazem Kansou şi Cristian Olteanu, consilieri PNL în Consiliul General al Capitalei.

Duminica trecută, Kansou ironiza Guvernul Orban, despre care afirma că „acuză greaua moştenire”.

„Guvernul Orban 2 acuză greaua moştenire dobândită de la guvernul Orban 1. Urmează încă 3 luni de audit şi acuzaţii. Uite aşa trece vremea şi ne conservăm scorul. #GuvernareLiberală”, scria acesta pe Facebook.

Jurnalistul de investigaţii Ovidiu Vanghele a scris încă de pe 27 februarie anul trecut despre acesta din urmă că este „mâna dreaptă a lui Buşoi”, şi că iubita lui Kansou, Cristina Stan, „e angajată la ADP Sector 4, care e condus, aţi ghicit, de un primar PSD. Nu, n-are cum să fie blat”, sublinia jurnalistul.

De altfel, Kansou critica din nou guvernarea liberală săptămâna trecută, atunci când, cu o zi înaintea moţiunii, Guvernul a dat peste 20 de ordonanţe de urgenţă.

„Am spus despre alţii care dădeau ordonanţe la ceas de noapte ca sunt răul suprem pentru ţară.
Am spus ca nu se face aşa ceva si ca ţara nu trebuie condusă in maniera asta. Am spus oamenilor ca o sa vină guvernul liberal, o sa schimbe lucrurile si o sa fie oameni competenţi. Am spus multe....”, a afirmat Kansou.

Cristian Ciucu a mai relatat că nu a vorbit mai devreme despre cei doi blatişti din PNL „din calcule politice”, explicând că aşteptat să vină un „aliat puternic” în care să aibă încredere.

„O să mă întrebaţi de ce am tăcut până acum. Vă zic sincer, din calcul politic. Dacă mă detonam în trecut nu puteam schimba mare lucru, mă dădeau ei pe mine afară, deveneam irelevant, nu puteam să fiu în Consiliul General şi să scot mizeia la lumină. Deci răspunsul meu sincer este următorul: din calcul politic. Am aşteptat să vină Ludovic Orban ca să am un aliat puternic care chiar putea produce schimbarea. Şi a produs-o! Leadership-ul pe PNL Bucureşti este cu totul altul, cum spuneam, ei sunt doar rămăşiţe de care vom scăpa zilele acestea pentru că avem suficiente motive statutare (nu au respectat deciziile Biroului Politic). Cu plecare lor, linia PNL în Bucureşti şi la Sectoare trebuie să fie clară pentru toată lumea”, a mai afirmat Ciucu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice