Cine se bate pentru şefia PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga şi Elena Udrea, adversari în lupta conducerea PDL Foto: Adevărul

Deputatul Elena Udrea şi-a oficializat, ieri, intenţia de a candida la preşedinţia PDL, după ce un anunţ similar fusese făcut în urmă cu câteva zile de actualul preşedinte al partidului, Vasile Blaga.

Alegerile pentru conducerea PDL vor avea loc pe 23 martie, în cadrul Convenţiei Naţionale. Potrivit informaţiilor neoficiale care circulă în  PDL, este posibil să îşi anunţe candidatura şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă dar şi actualul prim-vicepreşedinte Mihai Stănişoară.

„Candidez pentru PDL, nu împotriva cuiva, candidez pentru viitorul partidului. Sper să avem parte de o competiţie frumoasă, şi nu de o dispută“, şi-a motivat Udrea decizia de a candida.

Ea a adăugat că este o decizie pe care a luat-o după ce a discutat cu colegii de partid

„Sper ca moţiunea să fie semnalul pe care PDL îl aşteaptă pentru a redeveni un partid viu“, a mai spus Elena Udrea. „M-am decis să candidez la funcţia de preşedinte al PDL pentru că partidul aer nevoie de o schimbare. Am curajul să depun un proiect nou pentru PDL“, a anunţat Elena Udrea.

Reacţia lui Blaga

Ea a spus că are experienţa de luptă politică de opt ani de zile şi că se bate pentru viitorul partidului, nu pentru trecut. Udrea consideră că este capabilă să se lupte cu Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Udrea a adăugat că în următoarele zile va veni cu moţiunea pe baza căreia va candida la preşedinţia PDL şi că îşi doreşte o competiţie care să nu se bazeze pe simpatii, ci pe principii şi programe.

Până la anunţul Elenei Udrea, singurul care îşi oficalizase intenţia de a candida pentru postul de preşedinte era actualul lider al partidului, Vasile Blaga.

„Este foarte bine că dânsa candidează. Iată, vom avea competiţie în partid“, a reacţionat Blaga după anunţul Elenei Udrea.

Blaga a apreciat că această competiţie este benefică pentru că partidul trebuie să stabilească direcţia în vedea alegerilor de anul viitor.

Cine ar mai putea candida

„Trebuie să reconstruim partidul şi, indiferent cine câştigă, partidul să rămână unit“, a adăugat liderul PDL.

„Acum sunt două potenţiale moţiuni. Probabil vor mai apărea una sau două“, a estimate  liderul PDL, care luni şi-a anunţat candidatura pentru reconfirmarea la şefia partidului.

 Un alt posibil candidat la şefia PDL este primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Contactat de „Adevărul“, edilul Aradului nu a exclus o posibilă candidatură şi a pus, din nou, tunurile pe actualul lider.

„Constat că domnul Blaga a spus regulile jocului înainte ca partidul să le decidă, zarurile par deja aruncate. Pentru el nu contează decât candidatura lui. A schimbat preşedinţi de consilii judeţene, a stabilit regulile. Este clar că şi-a făcut jocurile. Blaga transmite ce-l interesează: aici nu mai e loc de nimeni!“, şi-a început Falcă tirul acuzelor.

De asemenea, este posibil să candideze şi actualul prim-vicepreşedinte, Mihai Stănişoară.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat