Cine l-a supărat pe Ciolacu. Declarațiile care au determinat, oficial, ieșirea de la guvernare a PSD

0
Publicat:

Declarațiile lui Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, și ale lui Ilie Bolojan ar fi determinat ieșirea de la guvernare a PSD, potrivit informațiilor Adevǎrul. 

Coaliția pentru formarea noului guvern înainte de a se sparge FOTO: Guvern

Prim vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, care a făcut parte din echipa de negociere pentru formarea noului guvern pro-european, a declarat, miercuri seara, că PSD nu și-a dorit niciodată ca USR să facă parte din coaliția de guvernare.

„Să vă zic adevărul. Tot asist la acest ping-pong de care încep și eu să mă satur. PSD nu și-a dorit niciodată pe USR la masă să facă parte din coaliția de guvernare, iar USR ne întreba și pe noi: chiar aveți nevoie de noi? Voi de ce nu faceți singuri coaliția? Pentru că aveți voturile. USR nu și-a dorit cu adevărat să rămână la masa negocierilor. PNL și-a dorit ca USR să rămână la masă ca să avem o coaliție mai stabilă și putem să ne apucăm și de niște reforme și să dăm semnal oamenilor că am înțeles mesajul. Mesajul fiind rezultatul prost pe care l-am avut la alegeri”, a dezvăluit Ciucu din negocierile tensionate pentru formarea noii coaliții.

Liderul PNL a mai menționat că au existat discuții contondente între PSD și USR, pe care nu și le-a imaginat

 „Începeau discuțiile, că de ce ai bască? Că de ce nu ai bască? Începeau discuțiile între ei. Noi încercam să avansăm pe programul de guvernare și începeau discuțiile. Discuții care erau destul de contondente între PSD și USR. Era clar că acolo nu exista o chimie și o dinamică care să ducă la un alt rezultat. Noi ne uitam la ei și așteptam să termine. Noi când avansăm? Așa s-au dus aceste discuții, cu plecări de la masă, cu întoarceri, că am primit invitația, că n-am primit invitația”, a menționat Ciucu, la Euronews România.

Pe de altă parte, președintele PSD Marcel Ciolacu ar fi supărat și pe liderul PNL, Ilie Bolojan, care a declarat în urmă cu două zile, la Hotnews, că Ciolacu ar trebui să-și pună întrebarea dacă mai are credibilitatea necesară de a conduce un guvern.

”Are rezerva de credibilitate necesară? Dar sigur că asta e întrebarea pe care trebuie să și-o pună PSD, nu eu răspund la ea, ca partener de coaliție”.

Despre ieșirea PSD din formula guvernamentală, deputatul USR Cătălin Drulă a făcut la rândul său o serie de acuzații social democraților: ”Un comportament imatur de mimoză. Cheia este acolo în buget. Este cel mai jos gest politic. După ce au ruinat țara acum vor să dea bir cu fugiții”.

Pe de altǎ parte, în spatele deciziei PSD ar putea fi calculele politice legate de impactul unor măsuri nepopulare ce ar trebui sǎ fie luate la începutul anului 2025. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort