Cine e Remus Pricopie, propunerea de premier a stângii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Ciolacu şi Victor Ponta au anunţat miercuri seară că au decis să meargă împreună pentru o nominalizare de premier, în persoana lui Remus Pricopie. Fost ministru al Educaţiei în guvernul Ponta, acesta a câştigat la finalul anului trecut un al treilea mandat de rector cu ajutorul unei pevederi în legea educaţiei introduse chiar în mandatul acestuia la minister.

Fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, între 2012-2014, Remus Pricopie se află la al treilea mandat de rector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Acesta şi-a câştigat al treilea mandat la universitate cu ajutorul unei prevederi din legea educaţiei introduse chiar în timpul mandatului acestuia de la ministerul Educaţiei. În perioada 2009 - 2012, acesta a fost preşedintele Boardului Director al Comisiei Fulbright în România.

În 2012, chiar în momentul în care era propus la ministerul Educaţiei, Pricopie era implicat într-un scandal. Acesta din urmă şi-ar fi trecut în CV o diplomă pe care nu a obţinut-o. În CV el spune că a făcut studii de Politici publice în învăţământul superior, la Universitatea George Washington, în perioada 2003-2004.

După apariţia informaţiei, Remus Pricopie a prezentat presei o diplomă, însă reprezentanţii universităţii din SUA au replicat că actul nu este o diplomă, ci un certificat de participare la un program al universităţii.

În ultimii ani, acesta a lansat mai multe atacuri asupra aripii Dragnea din PSD. În 2018, după eşecul referendumului pentru familie, Pricopie afirma că Liviu Dragnea ar fi trebuit să-şi dea deamisia. Un an mai târziu, acesta îşi arăta îndoiala vizavi de Statul Paralel, formulă folosită intens de PSD anul trecut.

„Statul paralel este o formulă discursivă, folosită de anumiţi politicieni pentru a explica incapacitatea lor de a gestiona subiectele publice sau incapacitatea lor de a răspunde în faţa unor acuzaţii, unele de ordin penal. Puteţi să îmi arătaţi? Puteţi să puneţi mâna pe acest stat paralel?”, afirma acesta.

Mai multe pentru tine:
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat