Cine e favorit să-l înlocuiască pe Nicolae Văcăroiu la şefia Curţii de Conturi. Surse: Liberalii negociază pentru Anca Boagiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sevil Shhaideh este unul dintre oamenii fideli lui Liviu Dragnea

Sevil Shhaideh are cele mai mari şanse de a ajunge şef la Curtea de Conturi, cu toate că Liviu Dragnea neagă, susţin surse social-democrate pentru „Adevărul“. În afara funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi, se mai aliberează alte cinci posturi în conducerea instituţiei, care vor fi ocupate toate de PSD. Surse politice susţin însă că liberalii negociază în acest moment un loc pentru Anca Boagiu.

Nicolae Văcăroiu îşi termină mandatul de preşedinte al Curţii de Conturi peste trei săptămâni, iar PSD îi caută înlocuitor. Vorbim de una dintre cele mai râvnite sinecuri: o funcţie pe 9 ani, foarte bine plătită şi fără mari responsabilităţi. Potrivit unor surse din PSD, cel care a insistat foarte mult pe lângă Dragnea să-l pună preşedinte la Curtea de Conturi este Niculae Bădălău, al doilea om ca putere în PSD. Bădălău nu doar că şi-a făcut singur lobby în partid, dar chiar a modificat Legea de funcţionare a Curţii de Conturi ca să poată ajunge şef, aşa cum a scris „Adevărul“ în urmă cu două luni.

Legea cerea ca preşedintele Curţii de Conturi să aibă studii juridice sau economice. Bădălău, de profesie inginer, a depus un amendament la lege, prin care, pe lângă studiile juridice sau economice, erau acceptate şi studiile de inginerie. Amendamentul a fost doptat, legea promulgată, numai că Dragnea a strâmbat din nas. „A exista o discuţie între cei doi în care Liviu i-a spus lui Nicu  Bădălău că iar îi sare lumea în cap că PSD a schimbat legea pentru un singur om“, au  relatat surse din PSD pentru „Adevărul“. Bădălău a avut şi ghinion. S-a încăierat în weekend la o nuntă cu rivalul său politic din Giurgiu, liberalul Marin Anton, deci şi-a ştirbit şi mai mult imaginea, în condiţiile în care Bădălău oricum are în CV un scurt „stagiu“ la puşcărie, înainte de Revoluţie, pentru că a furat doi saci de grâu.

Surse din PSD susţin că Sevil Shhaideh este favorită să-l înlocuiască pe Văcăroiu. Întrebat dacă Shahideh merge la Curtea de Conturi, Liviu Drganea a răspuns: „Poate în vizită. Trebuie să rămână în guvern“. Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării, este unul dintre oamenii fideli lui Liviu Dragnea, iar funcţia sa este extrem de importantă pentru liderul PSD: Ministerul Dezvoltării alimentează cu bani baronii locali. Chiar şi aşa, surse din PSD spun că tot Shhaideh are cele mai mari şanse să ajungă şef la Curtea de Conturi. Iar locul lui Shhaideh ar putea fi luat de Marcel Ciolacu, vicepremierul fără portofoliu, unul dintre cei mai apropiaţi oameni de Dragnea.

Nu doar Nicolae Văcăroiu pleacă de la Curtea de Conturi, ci şi alţi cinci membri din totalul de 18 din conducerea instituţiei. Potrivit cutumei parlamentare, locurile ar trebuie împărţite între Putere şi Opoziţie. Numai că, în urmă cu câţiva ani, când PDL era la Putere, n-a vrut să ofere niciun loc social-democraţilor în conducerea Curţii de Conturi, aşa că Dragnea le răspunde acum liberalilor cu aceeaşi monedă. „Plătim prostiile din trecut“, a comentat pentru „Adevărul“ unul dintre foştii lideri PSDL, azi în conducerea liberalilor. Totuşi, surse din PNL au declarat pentru „Adevărul“ că Ludovic Orban negociază cu Liviu Dragnea ca PNL să primească un loc, rezervat Ancăi Boagiu. „Profesional nu cred că-i poţi imputa Ancăi Boagiu că nu-şi cunoaşte meseria. A fost la Banca Mondială, a fost ministru“, spunea Raluca Turcan în primăvară, când PNL se înţelesese cu PSD să primească un post la Curtea de Conturi. Între timp, Dragnea s-a răzgândit.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei