Ce urmează în războiul dintre Iohannis şi PSD pentru ministerul Justiţiei. Trei scenarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Pe masa preşedintelui au ajuns: solicitarea de revocare a lui Tudorel Toader, demisia lui Toader şi propunerea ca Eugen Nicolicea să devină noul ministru al Justiţiei. Există două soluţii pentru preşedinte: fie trage de timp până la referendum, riscând criticile PSD, fie cade la înţelegere cu premierul pentru un interimar la Justiţie. Dragnea are la îndemână o variantă pe cât de sigură, pe atât de riscantă: restructurarea Guvernului

Pentru a avea un nou titular la Justiţiei, mai întâi e nevoie de un decret prezidenţial pentru vacantarea postului ministerial. Aşadar, Klaus Iohannis trebuie să accepte, la alegere, revocarea sau demisia lui Tudorel Toader. Anul trecut, pe fondul conflictului dintre Preşedinţie şi PSD privind numirea Liei Olguţa Vasilescu în Guvern, CCR a statuat că şeful statului nu poate să blocheze dorinţa premierului de a remania un ministru. Deci Iohannis nu se poate opune ca Tudorel Toader să plece din Executiv. CCR nu a stabilit un număr de zile în care preşedintele trebuie să accepte demisia unui ministru, însă l-a obligat pe şeful statului să acţioneze „de îndată“. Ce înseamnă „de îndată“ din punct de vedere juridic? „Înseamnă în secunda doi. Iohannis trebuie să accepte imediat demisia. Altfel, preşedintele poate fi acuzat că nu respectă o decizie a CCR“, a explicat avocatul Elenina Nicuţ pentru „Adevărul“. De aici încep scenariile.

1. Iohannis acceptă demisia lui Toader, postul de ministru al Justiţiei rămâne vacant, însă şeful statului nu-l numeşte pe Eugen Nicolicea, însă nici nu-l respinge oficial. Preşedintele, aşa cum ne-a obişnuit, cere timp de gândire pentru a analiza propunerea PSD, cu scopul de a împinge discuţia despre Justiţie până la referendumul din 26 mai. Ce urmează? Scenariul optimist: Iohannis şi Dăncilă se înţeleg pentru un interimar, dialogul dintre Palate devenind obligatoriu. Potrivit Constituţiei, şeful statului numeşte un ministru interimar la propunerea premierului. Interimarul poate rămâne în funcţie cel mult 45 de zile, timp în care Iohannis trebuie să numească un ministru plin, tot la propunerea premierului. Termenul de 45 de zile s-ar împlini la scurt timp după referendum. Scenariul pesimist: Iohannis şi Dăncilă nu se înţeleg pe numele interimarului, iar şeful statului lasă Justiţia fără titular până după referendum, timp în care ministerul ar funcţiona fără şef. În acest timp, PSD va pune tunurile pe Iohannis, pe motiv că blochează activitatea Guvernului, însă războiul politic va mobiliza electoratul de dreapta la urne. O victorie la referendum ar fi argumentul cu care Iohannis l-ar respinge oficial pe Nicolicea, unul dintre autorii asaltului PSD la adresa statului de drept. Dragnea s-ar vedea constrâns să găsească o propunere acceptabilă pentru Justiţie.

2. Iohannis acceptă demisia lui Toader şi-l respinge oficial pe Eugen Nicolicea. Preşedintele cere un nume nou. PSD se conformează. Potrivit unor surse politice, Şerban Nicolae şi Robert Cazanciuc „se încălzesc“ în partid pentru a fi propuşi la Justiţie, în cazul în care Nicolicea este respins.

3. Iohannis îl respinge pe Nicolicea, dar PSD nu se conformează. Liviu Dragnea decide să schimbe structura Guvernului, iar Parlamentul oferă un nou vot de încredere Executivului Dăncilă. Procedura restructurării, diferită de remaniere, l-ar obliga pe Iohannis să-l accepte pe Eugen Nicolicea ministru, deci Dragnea şi-ar impune omul la Justiţie. Numai că liderul PSD ar risca să piardă guvernarea cu mâna lui, în condiţiile în care majoritatea PSD-ALDE în Parlament atârnă de doar 7 voturi. Partidul care putea înclina decisiv balanţa în favoarea PSD era UDMR, însă liderul maghiar Kelemen Hunor a anunţat că formaţiunea sa va sta deoparte. „Vom lăsa Coaliţia PSD-ALDE să arate că are majoritate. Să ocoleşti preşedintele prin restructurare nu se poate din punctul meu de vedere“, a spus Hunor. Dragnea a răspuns: „Dacă vom luat decizia să mergem cu Guvernul în Parlament pentru restructurare, avem majoritate fără UDMR, fără niciun fel de problemă“.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”