Ce spunea Macovei pe vremea când era ministru al Justiţiei, despre revocarea procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În trecut, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, afirma că procurorii sunt sub autoritatea ministrului Justiţiei, putând fi îndepărtaţi din funcţii pentru chestiuni ce au legătură cu managementul şi eficienţa lor.

Aceasta a declarat atunci: „Procedurile prin care am cerut revocarea unor procurori şefi sau am propus numirea altora au fost transparente, aşa cum nu au fost niciodată până acum. Am argumentat întotdeauna de ce „x” trebuie revocat sau „y” ar trebui numit. Şi, prin urmare, cerinţa transparenţei şi a argumentului, ce mai importantă în astfel de propuneri de numire şi revocare, a fost îndeplinită. 

Aş mai face o simplă constatare: că există o diferenţă între judecători şi procurori. Pentru judecători nu scrie în Constituţie că sunt sub autoritatea Ministrului Justiţiei. Firesc, foarte bine. Pentru procurori, scrie.

 Aş vrea să insist asupra a ceea ce mi se pare cel mai important: motivele pentru care sunt numiţi sau revocaţi aceşti procurori la nivel de conducere sunt numai pentru eficienţă, nu pentru că au făcut un dosar, într-un dosar, într-un fel sau în altul, ci pentru că nu şi-au folosit bine banii, pentru că nu şi-au repartizat bine procurorii, deci chestiuni de eficienţă şi de management.

Vă reamintesc că CSM nu are niciun fel de astfel de competenţă prin Constituţie şi nici nu poate să aibă, pentru că CSM nu răspunde instituţional în faţa nimănui. Şi nu răspunde nici prin membrii săi personal individuali care votează secret. Ori fără un lanţ al răspunderii nu putem discuta de garanţii de eficienţă.

Un ministru răspunde. Dacă un ministru a greşit, a revocat sau a pus pe unul care nu îşi face treaba, îl daţi jos. În continuare, toţi miniştrii care or să fie ai Justiţiei. La fel şi cu nivelul conducerii Parchetului. Cât să stai dacă vezi că trece un an sau şase luni sau un an jumate şi merge prost treaba? Până la urmă Statul, inclusiv dumneavoastră şi Guvernul au responsabilitatea luptei cu criminalitatea.”

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie