Ce spune Nicolae Ciucă despre dineul ratat din SUA: „Doamne ferește!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a neagă că i-ar fi luat locul președintelui Klaus Iohannis la dineul de la Casa Albă, unde România nu a fost reprezentată. Deputatul USR Claudiu Năsui a afirmat, într-o postare pe Facebook, că Iohannis l-ar fi delegat la dineu pe Nicolae Ciucă.

Preşedinţii de stat au fost invitaţi la un dineu oferit de Casa Albă. Foto Facebook

Prezent în emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi 24, Nicolae Ciucă i-a declarat lui Cosmin Prelipceanu că nu a fost la dineul de la Casa Albă.

„Nu se fac chestii din astea acolo. Fostul meu mai tânăr coleg (Claudiu Năsui n. red.) sper să se maturizeze când vorbește despre astfel de subiecte. La un asemenea nivel invitațiile nu sunt transmisibile. Nu poți să reprezinți pe cineva. Nu s-a pus niciodată problema să se facă un transfer de astfel de invitație.

-Deci nu ați fost acolo?

-Doamne ferește!

-Președintele a fost?

-Nu știu!

-Absolut incorectă abordarea

-Sunt acuzații la care nici nu merită să răspunzi”, a spus în emisune N. Ciucă, referindu-se informațiile prezentate de Deputatul USR Claudiu Năsui.

Pe de altă parte, surse Adevărul au confirmat ca Iohannis l-ar fi trimis pe Ciucă la dineu în locul lui, însă liderul PNL nu ar fi fost primit.

„De ce nu a fost reprezentată România la evenimentul NATO de la Casa Albă?”, îşi începe Claudiu Năsui o postare pe care a distribuit-o pe mai multe reţele de socializare şi în care îşi arată revolta faţă de faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a onorat invitaţia la dineul organizat de preşedintele american cu ocazia summitului NATO de la Washington.

„Paginile de pe rețelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă, unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO. M-am uitat și eu pe poze să-l caut pe președintele Iohannis. Nu e nicăieri.

Toți șefii de stat sunt prezenți, mai puțin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat?

Am investigat puțin. Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de rușine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt, domnul Klaus Iohannis a fost invitat, așa cum era normal să fie invitat un șef de stat al NATO. Dar nu s-a dus. Exact, a ales să nu se ducă.

L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă, ca să dea impresia că ar fi urmașul său la Cotroceni și că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite.

Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitația la dineu era nominală pentru președinți și șefi de guvern. Atât. Iar la ei nu merge cu «stai să vezi că mi-a dat mie invitația, hai lasă-mă să intru și eu»”, a scris deputatul USR în postarea sa.

El apreciază că gestul lui Klaus Iohannis este unul fără precedent şi extrem de ruşinos şi îi cere acestuia să explice ce avea aşa de important de făcut, încât nu s-a putut duce la dineu, unde ar fi trebuit să reprezinte România.

„Dar, trecând peste rușinea de a forța nota cu Ciucă și de a nu fi primit, totuși de ce nu s-a dus totuși Klaus Iohannis la dineul cu șefii de stat NATO așa cum era normal?

De ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment de asemenea importanță?

Ce treburi mai importante avea Klaus Iohannis decât Summitul NATO la care se aniversau 75 de ani de alianță?

Repet, căutați-l în poze și veți vedea că nu-l veți găsiți nicăieri.

Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este și că americanii au fost șocați că nu a venit președintele României la eveniment. Mai ales că știau că se află în Washington. Cum să fii la Washington invitat de președintele SUA la dineu cu șefii de state și să alegi să nu te duci?

Palatul Cotroceni trebuie să clarifice de ce președintele nu a participat la evenimentul de la Casa Albă? De ce a lipsit de la dineul oferit de președintele SUA?”, întreabă Claudiu Năsui.

„A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO și s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare? Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă?

Orice ar zice, cuplul Iohannis-Ciucă a reușit să elimine România din poza țărilor NATO. O ultimă rușine pe final de mandat, de parcă toate celelalte nu erau suficiente”, a concluzionat el.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă