Ce spune Gabriela Firea despre o candidatură la şefia PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care este şi vicepreşedinte regional al PSD, spune că nu va candida la şefia partidului, la Congres. "Am alţi colegi din partid care sunt mai calificaţi decât mine, au experienţă mai multă, sunt de mai mulţi ani în PSD", afirmă Firea.

Firea a declarat, vineri, la Antena 3, că şi-ar dori ca la Congresul PSD să fie o dezbatere de idei.

"Să se vină cu o echipă, aşa mi s-ar părea potrivit pentru acest moment, pentru că formaţiunea politică a trecut prin foarte multe încercări şi are şanse mari să se reabiliteze, mai ales prin comparaţie cu erorile grave care se fac în acest moment la guvernare, dar numai prin analiza foarte atentă a tuturor deciziilor pe care urmează să le ia. Dacă din nou vom judeca prin prisma unor persoane şi nu prin prisma unor principii, cred că vom fi pe un drum greşit", a afirma ea.

Firea a spus că nu va candida la şefia PSD.

"Nu, la şefia PSD nu candidez. Nu candidez pentru că vreau să mă dedic în totalitate Primăriei Capitalei şi două job-uri cu multă responsabilitate nu se pot face bine, corect şi coerent şi dinamic. Undeva ar fi un minus. A fi primar general este într-adevăr o muncă, pe care o fac toţi primarii din ţară, răspunderea este mult mai mare pentru că este un număr mai mare de cetăţeni. (...) Şi cred că este şi prematur. Am alţi colegi din partid care sunt mai calificaţi decât mine, au experienţă mai multă, sunt de mai mulţi ani în PSD", a susţinut primarul general.

Potrivit Gabrielei Firea, trebuie "să fie cineva din garda veche împreună cu cineva din garda nouă. Să fie şi cei care au trecut prin toate etapele partidului (...) şi cineva care să vină din noua generaţie de politicieni, care să aducă un suflu nou. Să fie şi doamne, şi domni (...)"

Firea a menţionat că Paul Stănescu este persoana cea mai potrivită să ocupe funcţia de secretar general al PSD.

Ea a mai spus că, dacă funcţia de preşedinte executiv se va despărţi în trei-patru funcţii de prim-vicepreşedinte, "discutăm".

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut