Ce spun analiştii despre marşul unionist din Bucureşti: „Nu există resurse nici la Bucureşti, nici la Chişinău pentru reunificare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unioniştii au stat o zi şi o noapte la Universitate

Analiştii în politică externă contactaţi de „Adevărul“ cer Ministerului de Interne să intervină cu tact, întrucât fiecare gest poate fi speculat de Chişinău de tabăra lui Igor Dodon, candidatul pro-rus la alegerile prezidenţiale de săptămâna viitoare. De asemenea, specialiştii susţin că la Chişinău se vorbeşte despre Est sau Vest, nicidecum despre unirea cu România.

„Jandarmul român nu va fi la noi stăpân!“, sună unul dintre sloganurile lui Igor Dodon, candidatul socialiştilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Or, sâmbătă,  la Bucureşti, jandarmul român, de această dată la propriu, a ridicat cinci persoane de la marşul unionist, printre care şi liderul protestelor George Simion. „Asocierea paradoxală dintre programul politic al lui Igor Dodon şi ce s-a întâmplat la Bucureşti este inevitabilă. De aceea, autorităţile de la Bucureşti trebuie să fie mult mai atente în reacţii, astfel încât să nu fie folosite propagandistic la Chişinău, pentru că le-ar folosi indirect celor pe care România nu doreşţe să-i ajute (Igor Dodon- n.r). Recomand mai multă înţelepciune din partea MAI, ca să fiu mai exact. Cei implicaţi în bătălia electorală din Republica Moldova  vor urmări foarte atent evenimentele de la Bucureşti“, a declarat, pentru „Adevărul“, Cristian Diaconescu.

„România nu poate abandona subiectul unirii“
Europarlamentarul Cristian Preda, membru în Comisia de politică Externă, abia întors dintr-o delegaţie la Chişinău, spune că tema unirii cu România nu există pe agenda dezbaterilor electorale de acolo. „La Chişinău sunt două mari teme de campanie: pe de o parte, dacă se va continua Acordul de asociere cu UE, acord care a produs efecte pozitive. Sau, pe de altă parte, dacă  moldovenii vor alege un candidat pro-Moscova pentru prima dată după 25 de ani de când au obţinut independenţa. Deci nu vorbeşte nimeni de unire şi e o iluzie să crezi că această temă poate fi forţată“, a spus Cristian Preda pentru „Adevărul“.

Europarlamentarul crede că, în contextul politic actual, în care Basarabia trebuie să aleagă între Est şi Vest, tema unirii cu România nu-şi are locul. „Cred că singura ambiţie politică relativă pentru Republica Moldova rămâne o candidatură la UE, ambiţie declarată de Guvernul de la Chişinău în 2014. Nu există resurse nici la Bucureşti, nici la Chişinău pentru reunificare. Exemplul german invocat de unii nu este relevant, pentru că est-germanii şi-au dorit să fie parte a comunităţii europene înainte de reunificare. Aşadar, întrebarea este: va fi de acord Guvernul de la Chişinău după alegerile prezidenţiale să depună o cerere de aderare la UE?“, se întreabă, retoric, Cristian Preda.

Cristian Diaconescu spune e de altă părere. „O dezbatere a unirii ar trebui să se ţină în primul rând în Parlamentele celor două ţări implicate. Dar România nu poate abandona acest subiect. Ar fi incorect“, a conchis fostul ministru de Externe.

Politicienii români s-au încălzit pentru campania electorală

Liderul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012“, George Simion s-a întâlnit în cursul zilei de ieri cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare. Primul a fost liderul PMP Traian Băsescu, politician care susţine unirea cu Republica Moldova mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare, întrucât se bazează foarte mult pe votul românilor de peste Prut. La început, Băsescu le-a cerut unioniştilor să renunţe să stea în corturi la Universitate, mai ales că nu au autorizaţie. „Eu vă garantez că, dacă până la finalul zilei ne întâlnim cu toate partidele, diseară, la ora 20.00, retragem toate corturile“, a răspuns George Simion.

Liderul unioniştilor a avut şi un schimb de replici mai dur cu Traian Băsescu. „Eu am venit aici la partid, cu flash-mobul, şi am spus că domnul preşedinte Băsescu este şmecher“, a spus Simion, arătând că a avut o „exprimare pitorească“. „Poţi să renunţi la ea?”, i-a răspuns Traian Băsescu. ”Pot să fiu şi eu foarte pitoresc şi o să îţi pară rău de pitorescul meu”, a continuat fostul şef al statului.

George Simion a discutat apoi cu vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu. Principalele solicitări au vizat înfiinţarea unui Oficiu pentru Republica Moldova, în subordinea premierului, şi a unei funcţii de vicepreşedinte al partidului pe problema unirii, dar şi ca Basarabia să fie inclusă în manifestările de aniversare a Marii Uniri, din 2018. Ecaterina Andronescu a spus da.

A urmat întâlnirea cu liderul ALDE, Daniel Constantin, încheiată însă cu o răfuială internă: Constantin, dar mai ales  Călin Popescu Tăriceanu au cerut demisia ministrului de Interne, Dragoş Tudorache, pentru că jandarmii au răspuns în forţă la protestul unioniştilor.

Şi Nicuşor Dan, liderul USR, l-a primit pe George Simion. „Consider că avem o responsabilitate pentru ei. În momentul de faţă nu există încă voinţa majorităţii cetăţenilor din Republica Moldova pentru unire. Sigur că România are partea ei de responsabilitate, de multe ori banii pe care România i-a trimis către Republica Moldova cu cele mai bune intenţii au ajuns în buzunarele unor oameni pe care cetăţenii din Republica Moldova îi consideră nepotriviţi şi există această asociere între corupţie şi România, nefericită“, a spus Nicuşor Dan.

Liberalii nu au fost de găsit

Liberalii au fost singurii politicieni care nu au discutat cu unioniştii. La ora 10, George Simion a mers şi la sediul central al PNL, din Aleea Modrogan, însă liderii liberali nu erau prezenţi în sediu. „În afară de PNL, am fost la toate sediile. Sunt şapte partide care candidează integral la aceste alegeri şi mergem la ele. Cu PNL, această tăcere este îngrijorătoare. Dacă aceasta este atitudinea lor nu putem decât să rămânem consternaţi, dar credem noi că o să fim primiţi mâine sau poimâine sau în zilele următoare de către doamna Alina Gorghiu. E un semn de respect faţă de românii basarabeni şi faţă de toată mişcarea unionistă de pe ambele maluri ale Prutului”, a mai spus Simion.

Cadouri de la Ghiţă
Spre seară, Simion a fost primit şi de reprezentanţii PRU, formaţiunea naţionalistă condusă de Bogdan Diaconu şi Sebastian Ghiţă, încheiată cu câteva cadouri din partea politicienilor români, evident, cu tentă naţionalistă: o monedă din vremea Împăratului Traian găsită în Dacia; o  baionetă de luptă a unui soldat român din Primul Război Mondial; însemnările Mareşalului Antonescu în care condamna cedarea Basarabiei şi Bucovinei; o carte a lui Theodore Roosvelt care confirmă dreptul naţiunilor de a se autodetermina şi de a modifica graniţele în Europa prin voinţa cetăţenilor; primele acţiuni în original emise de Compania Astra Română care să arate că românii pot avea identitate economică şi se pot dezvolta armonios şi pot genera prosperitate.
 


 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco