Ce şopârlă a strecurat PSD în starea de alertă: politrucii instalaţi în fruntea spitalelor nu pot fi daţi jos din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerii şi directorii de spital nu pot fi schimbaţi din funcţie de Guvern în timpul stării de alertă, ci doar de autorităţile locale. Prin urmare, baronii locali PSD îşi vor putea menţine în continuare pilele în fruntea spitalelor. Propunerea va trece azi de Parlament. De asemenea, Ministerul Sănătăţii va fi obligat să asigure măşti gratuite pentru persoanele defavorizate în timpul stării de alertă.

1. Săptămâna trecută, Parlamentul a votat de urgenţă legea privind starea de alertă, care a intrat în vigoare luni. Pentru a subordona Guvernul, PSD a stipulat în lege că starea de alertă este instituită prin hotărâre de Guvern, dar, ulterior, hotărârea e aprobată sau modificată de Parlament. Aşadar, decizia finală aparţine Legislativului, dominat de majoritatea PSD-ALDE-ProRomânia.

2. Azi, plenul reunit al Parlamentului urmează să aprobe hotărârea de guvern prin care a fost declarată starea de alertă.

3. Marţi-seara, Comisiile Juridice ale Parlamentului, la propunerea PSD, au adoptat două amendamente care modifică esenţial decizia Guvernului. Primul: managerii de spitale pot fi schimbaţi doar de baronii locali, nu de guvern (ca în timpul stării de urgenţă). Spitalele din ţară se află fie în subordinea Consiliilor Judeţene, fie a primăriilor. Cum PSD are cel mai mare număr de aleşi locali, majoritatea şefilor de spitale au fost numiţi de social-democraţi. Prin urmare, PSD securizează posturile politrucilor numiţi în fruntea spitalelor.  Al doilea amendament: Ministerul Sănătăţii trebuie să ofere gratuit măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate.

4. Modificările impuse de PSD vor fi adoptate azi de plenul reunit al Parlamentului cu sprijinul ALDE şi ProRomânia.

AMENDAMENTELE PSD:

  • Autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordinea lor, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi în condiţiile legii.  
  • În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia autorităţilor publice locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ – teritoriale respective.
Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi