Ce soluţii a găsit Iohannis pentru diaspora: vot întins pe 8 zile. Preşedintele cere Guvernului o nouă lege electorală de urgenţă DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să vină urgent cu o nouă lege electorală, pe care Parlamentul să o voteze până la finalul acestei sesiuni (1 iulie). Şeful statului solicită ca votul pentru alegerile prezidenţiale să se întindă pe mai multe zile în diaspora, astfel încât să nu mai existe cozi. Preşedintele ar putea cere Parlamentului convocarea unei sesiuni extraordinare, astfel încât noua lege să fie adoptată în această vară

Preşedintele Klaus Iohannis:

  • În urma dialogului consistent cu reprezentanţi ai autorităţilor responsabile, precum şi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi experţi în domeniul electoral, au fost identificate măsurile necesare care trebuie urgent adoptate pentru a ne asigura că toţi cetăţenii îşi pot exercita votul în condiţii decente.
  • În acest sens, solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare, prin care să propună măsurile administrative adecvate începând de la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.

Reacţia PSD la solicitarea lui Iohannis: Votul prin corespondenţă are anumite rigori pe care cetăţeanul trebuie să le ştie

  • Solicit, totodată, partidelor şi formaţiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală şi exigenţele în materie, astfel încât situaţiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situaţia o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituţionale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgenţă a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare.
  • Am transmis astăzi o scrisoare prim-ministrului României şi preşedinţilor celor două Camere, în care sunt prezentate detaliat soluţiile identificate la nivelul grupului de lucru al Administraţiei Prezidenţiale care se impun a fi introduse rapid în legislaţia electorală. Aceste măsuri vizează: debirocratizarea procesului de votare în secţiile de votare din străinătate; dotarea corespunzătoare a secţiilor de votare; modificarea legislaţiei electorale în privinţa procedurilor de urmat la închiderea secţiilor; mărirea numărului de secţii de votare din străinătate; introducerea votului anticipat pentru alegerea Preşedintelui României; extinderea exercitării dreptului de vot prin corespondenţă, care există deja pentru parlamentare, la alegerea Preşedintelui României şi la toate celelalte tipuri de alegeri.
  • Atenţionez autorităţile statului român că au obligaţia şi responsabilitatea de a pune în aplicare aceste măsuri, pentru a se asigura că toţi cetăţenii români, din ţară sau din străinătate, îşi vor putea exercita neîngrădit dreptul la vot.
Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?