Ce se va întâmpla dacă Nicolae Ciucă vrea să demită un ministru PSD? Vasile Dîncu: Propunerea trebuie să treacă prin anumite „instanţe ale coaliţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook

Premierul guvernului de coaliţie PSD-PNL-UDMR nu va putea să demită un ministru fără să discute propunerea în coaliţie şi să aducă argumente, explică preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu.  Aceste lucruri vor fi stipulate într-un regulament de funcţionare a coaliţie care urmează să fie elaborat, a mai precizat social-democratul, care este propunerea de ministru al Apărării Naţionale.

„Am învăţat ceva, credem noi, din protocoalele trecute, sau mai bine zis din lipsa de protocol din alianţa trecută, care a dus până la urmă şi la conflicte şi la căderea guvernului. Noi avem un acord politic în care am stabilit regulile fundamentale pentru luarea deciziilor”, a spus Vasile Dîncu, luni seară, într-o intervenţie telefonică la Digi24.

Acordul politic al coaliţiei va cuprinde reguli fundamentale pentru luarea deciziilor şi pleacă de la o premisă „foarte importantă pentru funcţionarea coaliţiei”, şi anume principul de a nu muta problemele politice în Guvern în fiecare moment, a menţionat Vasile Dîncu.

„Am încercat să păzim guvernul, să-l lăsăm cu programul de guvernare şi să încercăm să gestionăm în Consiliul Coaliţiei lucrurile care sunt politice şi care sunt discutabile. Până la urmă, trebuie să-i dăm premierului şi echipei de conducere forţa de a lua decizii conform programului de guvernare şi conform legii răspunderii ministeriale”, a explicat social-democratul.

„Sperăm că vom reuşi, chiar dacă există acest bicefalism în PNL, unde premierul nu este şi preşedintele partidului, dar avem un protocol pe care l-am semnat deja şi în zilele următoare cu siguranţă că vom lucra şi la un fel de regulament de funcţionare a coaliţiei în care vom încerca să punem reguli cât mai precise ca atunci când, de exemplu, premierul are intenţia să schimbe pe cineva, să nu se întâmple cum s-a întâmplat în dăţile trecute”, a arătat Vasile Dîncu.

Dacă premierul va dori să schimbe pe cineva, propunerea trebuie să treacă prin anumite „instanţe ale coaliţiei”, care să verifice temeinicia unei astfel de decizii, dar în cele din urmă premierul va rămâne cel responsabil, a explicat Vasile Dîncu, care va ocupa funcţia de ministru al apărării în viitorul guvern condus de Nicolae Ciucă.

„Evident, este o chestiune de civilizaţie politică până la urmă acest lucru, să ceară eventual cu dovezi schimbarea lui, dar să nu-l poată schimba chiar fără nicio întrebare, fără niciun fel de consultare cu preşedintele partidului respectiv”, a adăugat Vasile Dîncu, subliniind că i se pare o chestiune „rezonabilă”. 

Modalitatea în care se va face rotaţia premierilor rămâne neclară

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a precizat că acordul de coaliţie nu prevede foarte clar cum se va întâmpla rotaţia premierilor după ce termenul de un an şi jumătate în care Nicolae Ciucă va deţine funcţia de prim-ministru va fi trecut. 

„Este pentru prima dată când se face rotativ, poate că nu ne-am gândit nici noi la ultimele detalii, într-adevăr, cum se va întâmpla procedural acest lucru, am hotărât că vom schimba premierul şi vom schimba câteva ministere, conform rotativei, adică SGG-ul(n.r. Secretarul General al Guvernului), Ministerul de Finanţe cu Ministerul Justiţiei şi, mi se pare, Ministerul Transporturilor. Cred că se va putea face procedural doar prin căderea Guvernului şi a merge înapoi cu un nou guvern, dar respectând această majoritate, cât va fi ea în momentul respectiv, sau cum vom face nu ne-am gândit încă”, a afirmat Vasile Dîncu luni seară, la Digi24.

Liderul social-democrat a spus că aceste chestiuni vor fi stabilite de către jurişti în regulamentul care va sta la baza funcţionării coaliţiei. Conform acestuia, procedurile prin care se vor face schimbările peste un an şi jumătate nu sunt trecute în protocolul coaliţiei, însă "indicaţii mai precise" vor fi, cel mai probabil, incluse în ultima variantă a protocolului. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor