Ce scor au obţinut pe vot politic PNL, PSD şi USR-PLUS. Sighiartău: „PNL are un procent istoric”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Sighiartău FOTO Dorin Constanda

Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a anunţat că Biroul Politic Naţional urmează să adopte, într-o şedinţă miercuri, o decizie prin care să nu existe niciun fel de alianţe cu PSD. El a adăugat că, din datele partidului, reiese că PNL va avea peste 1.300 de primari la nivelul României.

„Din rezultatele parţiale pe care noi le avem PNL are un scor de peste 34%, un procent istoric pentru partidul nostru de după 30 de ani de la Revoluţie. PSD se situează undeva în jurul cifrei de 30%, iar USR la 13%. Vreau să vă spun că în discuţiile cu preşedintele PNL am luat decizia, pe care o vom adopta şi în BPN de miercuri, să nu existe niciun fel de alianţe cu partidul trecutului,cu PSD. E o decizie pe care o vom adopta miercuri în cadrul Biroului Permanent Naţional. Din datele noastre reiese că vom avea peste 1.300 de primari la nivelul României. La fel o cifră istorică pentru PNL. Însă toată consideraţia noastră e pentru români pentru că au dat un cec în alb filosofiei de dezvoltare a administraţiilor locale pe care le conducem”, a afirmat Robert Sighiartău, luni într-o conferinţă de presă.

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă a spus că reprezentanţii PSD au încercat să manipuleze intenţia de vot a alegătorilor şi să fraudeze rezultatele alegerilor locale până în ultimul moment. 

„A fost o luptă dură dusă până în ultima clipă om cu om şi vot cu vot. Reprezentanţii PSD nu s-au lăsat duşi de la butoane şi au folosit toate instrumentele legale sau mai puţin legale pentru intimidarea alegătorilor astfel încât să obţină schimbarea opţiunii politice. Chiar şi azi au fost tentative de manipulare şi fraudare a votului şi rezultatului exprimat de români şi bucureşteni. Am reuşit împreună să eliberăm Bucureştiul de mafia Firea-Pandele. În acest moment, Nicuşor Dan, candidatul susţinut de PNL e primarul general al Bucureştiului şi Bucureştiul intră într-o nouă etapă a normalităţii şi bunului simţ cu care va fi guvernată Capitală. Sectorul 1 e condus de Clotilde Armand, la Sectorul6 Ciprian Ciucu e primarul acestui sector. De asemenea, la Sectorul 2 Radu Mihaiu e învingător. Din păcate, la Sectorul 5 manevre pe care le credeam demult apuse din trecutul interlop al adminsitraţiei PSD au făcut ca victoria să nu fie a candidatului PNL Cristian Băcanu şi vot cu vot au fost deturnate opţiunile de vot ale alegătorilor, astfel încât avem un alt primar. Bătăliile s-au dus şi în Vrancea. La fel la Giurgiu – epoca lui Bădălău s-a terminat. Judeţul Prahova este în acest moment eliberat de legăturile familiei Cosma în administrarea judeţului. Judeţul are un preşedinte de CJ în persoana lui Iulian Dumitrescu. La Constanţa o bătălie dură între reprezentanţii lui Felix Stroe şi-au văzut sfârşitul prin nou primar Vergil Chiţac. La Iaşi oraşul a scăpat de ruşinea de a fi condus de analfabeţi, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. PNL a reuşit să elibereze de sub bocancul PSD alte judeţe şi am ajuns să conducem 17 consilii judeţene. Alba, Arad, Bihor, Caraş Severin, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Prahova, Sălaj, Suceava, Maramureş, Timiş şi Vrancea”, a explicat Dancă.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional