Ce şanse au pensionarii să primească mai mulţi bani, aşa cum a promis Guvernul | ANALIZĂ

0
Publicat:

Noua lege a pensiilor publice a trecut cu dificultate de Guvern din cauza opoziţiei PNL, care a lăsat de înţeles că nu ar fi bani pentru majorările prevăzute, aspect confirmat inclusiv de analişti. Următorul test va fi punerea în aplicare a majorărilor prevăzute în lege. 

Ministrul a dat asigurări că legea se va aplica FOTO Inquam Photos

Noua lege a pensiilor publice a fost aprobată de Guvern într-o şedinţă cu scântei, după ce ministrul Finanţelor, susţinut de PNL, a refuzat să îşi dea avizul, liberalii cerând recalcularea impactului bugetar. În cele din urmă, avizul a fost unul pozitiv, însă cu observaţii, Boloş solicitând să se caute măsuri prin care să fie susţinute majorările de pensii, potrivit Antena3.

Contre PSD-PNL

Situaţia creată a dus la un şir de atacuri din partea social-democraţilor la adresa ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, dar vizând şi PNL.

Unul dintre cei mai vocali a fost chiar fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, care a afirmat că speră ca refuzul inițial al liberalilor „să nu fie o reacție de orgoliu politic, de «distanțare», cum spun dânșii acum, pe motiv că legea a fost elaborată de miniștrii social-democrați și că astfel PSD ar obține mai multe puncte electorale“.

„Eu le spun colegilor din PNL că experții Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene, care au lucrat cu Ministerul Muncii la elaborarea legii, consideră că legea este OK – iar asta reprezintă o garanție suficientă“, a adăugat social-democratul.

„Pot să vă spun că peste trei milioane de români, pe simulările noastre, vor avea pensii mai mari“ - Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii

Actualul ministru al Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat că legea este „stabilă şi sustenabilă“ şi a explicat cum va face rost de bani pentru pensii: „O mai bună colectare, o mai mică evaziune fiscală şi înțelepciune între noi, cei care lucrăm împreună în Guvern, sunt elementele care ne vor duce la respectarea drepturilor românilor pentru care au muncit o viaţă“.

Liberalii le-au răspuns colegilor din coaliţie prin vocea preşedintelui partidului, Nicolae Ciucă, şi a purtătorului de cuvânt al formaţiunii, Ionuţ Stroe.

Şeful PNL a subliniat că formaţiunea pe care o conduce a majorat pensiile de fiecare dată „pe baza unor calcule solide și bine fundamentate“, în timp ce Ionuţ Stroe le-a bătut obrazul colegilor de la guvernare că și-au coordonat ieșirile critice la adresa PNL pentru a acoperi gafa făcută de ministrul Muncii, care a anunțat niște cifre eronate, punând în dificultate Ministerul de Finanțe.

Riscul majorărilor propuse în noua lege

Profesorul de economie Cristian Păun a explicat, pentru „Adevărul“, că în prezent la bugetul de stat nu sunt bani pentru astfel de majorări fără impunerea unor noi măsuri fiscale, precum creşteri de TVA, iar dacă Ministerul Finanţelor nu găseşte fonduri, creşterea pensiilor va fi doar o promisiune, cum s-a întâmplat şi în trecut.

„Nu sunt găsiți banii, nu se plătesc pensiile. A mai fost această situație în care se votează o lege a pensiilor și se votează în general legi fără să existe bani pentru ele. Și, fără o fundamentare corectă a legii și fără o sursă de finanțare clară, nu facem altceva decât să promitem oamenilor niște lucruri pentru care nu avem bani, ceea ce înseamnă că ne batem joc de ei, vânzându-le niște iluzii și, pentru că facem lucrurile astea și le forțăm permanent, punem România într-o situație foarte riscantă, pentru că România, în momentul de față, depinde foarte mult de credibilitatea pe care o are în fața creditorilor săi internaționali“, a afirmat specialistul.

Economistul menţionează că singurul mod de a avea sustenabilitate este creşterea taxelor şi aminteşte că statul are probleme cu sistemul de pensii în contextul scăderii natalității și creșterii numărului celor care aleg să părăsească țara încă din școală.

Mai mult, Păun punctează că guvernanții nu ar trebui să depășească limitele negociate cu Uniunea Europeană pentru că ar destabiliza statul.

„În momentul în care tu vii și faci astfel de cheltuieli fără să ții cont că dai peste cap stabilitatea macro-economică, stabilitatea financiară a României, tu practic arăți că nu te interesează acordul din care România face parte, cel mai important fiind cel cu Uniunea Europeană, care spune clar că nu ar trebui să depășim 3% din PIB pentru că sunt niște consecințe economice, reprezintă datorie în plus, reprezintă inflație, reprezintă dobândă în plus. Nu ar trebui să depășim pentru că ne destabilizează. Arătăm că nu ne pasă de stabilitatea macro-economică a României, de aceste acorduri, de creditorii internaționali. Pentru noi, important este să promitem niște lucruri care nu se vor întâmpla sau care este foarte puțin probabil să se întâmple. Sumele sunt impresionante“, a mai afirmat profesorul.

Conform noii legi a pensiilor, veniturile ar urma să crească în două tranşe, la începutul anului viitor şi în septembrie 2024, în apropierea unor rânduri de alegeri. Mai exact, prima mărire ar fi de 13,8%, iar a doua, de 40%. Ministrul Muncii a afirmat că trei milioane de persoane vor avea pensiile mai mari.

Mai multe pentru tine:
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul