Ce ne transmit politicienii de Paşti: de la îndemnuri pioase la mesaje penibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicienii au transmis, cu ocazia sărbătorilor pascale, mesaje evlavioase adresate credincioşilor. În timp ce unii s-au rezumat la urări tradiţionale, alţii au preferat să fie mai creativi.

Preşedintele Traian Băsescu le-a urat, de sâmbătă, românilor “multă sănătate, împlinirea aspiraţiilor pentru o viaţă prosperă, pentru un viitor mai bun”.

La rândul lui, premierul Victor Ponta a ales un mesaj personalizat.

 În descrierea unor fotografii publicate pe Facebook, care îl înfăţişează alături de familie, Ponta a relatat, succint, excursia sa în Delta Dunării: “Soare, păsări, verde tot şi o ciorbă de peşte fără egal!”. Mesajul premierului pentru români a fost tradiţionalul: “Paşte Fericit tuturor!”.

Premierul Victor Ponta alături de fiul său, Andrei FOTO Facebook

Geoană, MRU, Boc preferă Youtube

Senatorul PSD Mircea Geoană şi foştii premieri Emil Boc şi Mihai Răzvan-Ungureanu au ales să înregistreze mesajele adresate electoratului şi le-au postat pe Facebook.

“Să-i aveţi alături pe cei dragi şi, dacă aveţi ocazia să faceţi un bine, să-l faceţi”, a spus Boc, în mesajul adresat în special alegătorilor din Cluj.

Pe de altă parte, Mircea Geoană nu i-a uitat pe românii din afara graniţelor.

“Oriunde sunteţi de aceste frumoase sărbători, în Transnistria sau în Valea Timocului, la Câmpia Turzii sau la Milano, în Australia sau la Castellon, să nu uităm niciodată ceea ce ne uneşte: dragostea, credinţa, patriotismul”, a fost urarea lui Geoană.

Un îndemn similar a adresat şi fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu. “Să ne aplecăm cu sufletul deschis asupra celor aflaţi la răspântie, asupra celor care au nevoie de ajutorul nostru”, a spus preşedintele Forţei Civice.

"Să ridicăm valoarea la rang de virtute"

Fostul ministru pentru IMM-uri şi Turism, Maria Grapini, a publicat pe blogul personal un text în care le urează românilor “un Paşte fericit, cu linişte şi bucurii”. Ea nu s-a oprit, însă, la urare, ci a aşternut şi câteva gânduri.

“M-am gândit să lansez o întrebare: de ce de sărbători ne comportăm altfel? Credem oare că Dumnezeu este mai atent? Ne vede ce facem?”, a scris Grapini.

“Din păcate, constat cu amărăciune că sunt şi oameni care nici măcar de sărbători nu se pot abţine să-şi arate răutatea, intoleranţa, invidia, chiar ura. Cred că aceştia din urmă uită cu desăvârşire că oamenii au o viaţă limitată pe Pământ ! Eu sunt un om fericit”, a explicat ea şi le-a urat românilor “să poată fi fericiţi”.

Un mesaj aparte a avut şi Simona Man (PP-DD). “Să nu uitaţi că România are nevoie de schimbare şi acest lucru nu se poate întâmpla fără ca toţi să ne dorim acelaşi ideal”, a scris ea şi a publicat, pe Facebook, o felicitare în care apare inclusiv fotografia sa.

“Sper şi am încredere că demnitatea românilor este mai presus de orice preţ şi că împreună vom aşeza valoarea la rang de virtute”, a fost îndemnul lui Man pentru români. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică