Ce le promite PSD tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia lansării programului de guvernare pe tineret, PSD a organizat, la Palatul Parlamentului, un eveniment similiar unui miting electoral.

Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PEŞ), Serghei Stanisev, a fost prezent la evenimentul de lansare, prilej cu care a prezentat planul socialiştilor europeni pentru tineri, o iniţiativă a PEŞ care a fost prezentată prima data la Bucureşti, în prezenţa a 800 de tineri, membri TSD, aduşi din mai multe organizaţii din ţară.

Programul de guvernare al PSD vizează reducerea şomajului în rândul tinerilor. „Unul dintre obiectivele noastre este opritea exodului tinerilor. Rată şomajului: Unul din cinci tineri sub 28 de ani este şomer. 749.000 de tineri trăiesc în sărăcie. Cea mai mare ponderea tinerilor care trăiesc în locuinţe supraaglomerate este în România. 70 la sută din tineri nu îşi permit să facă un credit pentru locuinţa. Un şofer tânăr plăteşte RCA dublu faţă de o persoană în vârstă“, a arătat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.  

Pe modelul programului „Prima Casă“, PSD vrea să demareze şi programul „Primul salariu“, care prevede un salariu de încadrare de 2.500 de lei brut în primii trei ani de muncă. Impactul anual estimat de PSD este de 180 de milioane de lei, sursă de finanţare indicată fiind bugetul de stat. 40.000 de tineri vor beneficia de acest program anual.

Mai mulţi membri TSD au fost promovati pe listele de la alegerile parlamentare, presedintele TSD, Gabriel Petrea, fiind cel care deschide lista PSD Bucuresti pentru Camera Deputatilor.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate