Ce conține contestația de la CCR la candidatura șefei POT Anamaria Gavrilă. De ce este acuzată că dorește deturnarea ordinii constituționale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șefa POT Anamaria Gavrilă urmărește să-l pună pe Călin Georgescu în funcția de președinte pe altă cale decât cea constituțională, se arată în contestația depusă la Curtea Constituțională în ceea ce privește candidatura acesteia. 

Anamaria Gavrilă, șefa POT FOTO: Inquam Photos

„Domnul Calin Georgescu și adepții săi, cum este și cazul candidatei Anamaria Gavrilă la președinția României, propun societății o altă ordine decât cea Constituțională, respectiv un contract de drept divin (covenant, cum mai este el cunoscut), în cadrul căruia o serie de trăsături instituționale sunt incompatibile cu ordinea socială in care existăm: firul divin, etosul egalitarist, opoziția fata de ierarhie și demonizarea pluripartidismului, acuzat de subalternizarea puterii civice”, se arată în contestația depusă la CCR. 

În document se mai precizează că, împreună cu George Simion, șefa POT Anamaria Gavrilă și-a asumat și exprimat public „deturnarea funcției prezidențiale, în eventualitatea câștigării competiției electorale, respectiv aducerea lui Călin Georgescu în funcția de conducerea a statului pe alte căi decât cele constituționale”.

„Afectarea fundamentului democratic al statului riguros planificată, existând o strategie concepută și asumată împreună cu domnul Călin Georgescu pentru aducerea la conducerea României în cazul în care unul dintre cei doi candidați, Anamaria Gavrilă sau George Simion, câștigă scrutinul electoral”, se mai precizează în documentul depus la CCR. 

„Turul doi înapoi pentru domnul Călin Georgescu, președintele ales. Mergem înainte cu mișcarea suveranistă și avem toate șansele să reușim”, este una din declarației șefei POT.  

Curtea Constituţională discută miercuri, 19 martie, o contestaţie depusă împotriva înregistrării candidaturii liderei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale din luna mai.

„Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind contestaţiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc miercuri, 19 martie 2025, ora 13:00 (pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 19 martie 2025, ora 12:30)”, a anunţat Curtea Constiţională.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat