CCR: Numărul minim de persoane prevăzut de lege pentru fondarea unui partid politic, neconstituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională FOTO Mediafax

Judecătorii Curţii Constituţionale  au stabilit, joi, că articolul de lege care stabileşte numărul minim de membri fondatori care trebuie să fie prezenţi pe lista cu semnăturile de susţinere pentru înregistrarea unui partid politic este neconstituţional.

CCR a admis, joi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Cristian Bulumac, Ionuţ Valentin Cucu, Claudiu Nicolae Mărginean, în calitate de membri fondatori ai Partidului Pirat România. Astfel, magistraţii au stabilit, cu majoritate de voturi, că dispoziţiile art.19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr.14/2003 încalcă Legea fundamentală.

Textul de lege declarat neconstituţional de judecătorii CCR stabileşte că lista semnăturilor de susţinere pentru înregistrarea unui partid politic "trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti".

Urmează ca Decizia CCR să fie pusă în acord cu Legea partidelor politice, odată ce motivarea acesteia va fi publicată în Monitorul Oficial.

Parlamentarii au decis deja, de altfel, în Comisia de Cod Electoral, să modifice legea astfel încât o formaţiune să poată fi înfiinţată şi cu trei membri.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate