Cazul Voicu: Ponta îi dă lecţii lui Geoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta îl îndeamnă pe Geoană să apere imaginea partidului

Liderul PSD, Victor Ponta, l-a atenţionat pe Mircea Geoană să protejeze partidul şi Senatul în dosarul senatorului Voicu, „indiferent de considerentele personale“. Nu se pune problema reluării votului în Senat în cazul lui Cătălin Voicu, a spus şeful social-democraţilor.

Victor Ponta a recurs la o declaraţie publică pentru a-i atrage atenţia predecesorului său la şefia PSD cu privire la ce ar trebui să facă în cazul lui Cătălin Voicu. El a sugerat că situaţia senatorului vizat de DNA ar avea anumite implicaţii personale pentru preşedintele Senatului.

"Domnul Mircea Geoană, în dubla sa calitate, de preşedinte al Senatului, dar şi de membru PSD, cred că trebuie să acţioneze tocmai pentru a proteja Senatul şi partidul de orice interferenţe în actul justiţiei, indiferent de considerentele personale pe care poate le are", a declarat Ponta la Radio France International (RFI).

Surse social-democrate spun că Victor Ponta a ţinut să atenţioneze şi în şedinţa conducerii partidului că votul în cazul Voicu nu trebuie reluat, dar Mircea Geoană părăsise deja reuniunea.

Liderul PSD a mai spus că "nu se mai pune problema" reluării votului în Senat în cazul lui Voicu deoarece procedura a fost respectată, după cum i-a dat asigurări preşedintele Comisiei Juridice, senatorul PSD Toni Greblă. Preşedintele Senatului a explicat, ieri, că este
„relativ greu" ca decizia acestei Camere în cazul senatorului Cătălin Voicu să fie inversată sau anulată, "cu excepţia unei situaţii deosebite pe care Comisia juridică ar putea-o identifica".

În privinţa necesităţii prezenţei senatorului Voicu la şedinţa de plen în care s-a încuviinţat arestarea sa preventivă, Geoană a afirmat că este vorba despre o "chestiune de interpretare". El a amintit că nu a existat un document medical oficial care să motiveze absenţa lui Voicu de la plen.

PDL, cu ochii pe Geoană

Atitudinea lui Mircea Geoană în cazul Voicu este pusă sub lupă şi de democrat-liberali, care caută pretexte pentru revocarea acestuia de la şefia Senatului.

„Deocamdată nu au fost decât nişte declaraţii, nu a fost o abatere clară de la regulamentul Senatului a preşedintelui acestui for. Noi nu am renunţat la ideea de revocare a lui Mircea Geoană, suntem cu ochii în patru mai ales în cazul Voicu şi imediat ce constatăm un pas în afara normelor, reluăm acţiunea împotriva liderului PSD", a arătat Traian Igaş, liderul senatorilor PDL. Democrat-liberalul a precizat că procedurile în cazul Voicu au fost respectate, astfel încât reluarea votului este inutilă.

Şeful Senatului a infirmat, ieri, că ar fi intermediat o întâlnire între Cătălin Voicu şi vicepreşedintele PSD Maria Schutz, trimisă în judecată în 2008 de DNA. „Nu am intermediat niciodată o chestiune care să fie nelegală. Nu am intermediat niciun fel de astfel de acţiune", a susţinut Geoană.

Comentarii: Geoană, cu spatele la zid

Stelian Tănase

„Avertismentul lansat de Victor Ponta îl surprinde pe Mircea Geoană cu spatele la zid. Preşedintele PSD îl vulnerabilizează pe şeful Senatului prin această trimitere personală la o relaţie pe care ar avea-o cu Cătălin Voicu. Pe de altă parte însă, nouă, opiniei publice, nu ni s-a transmis decât o momeală în acest caz, nu am văzut decât vârful aisbergului. Întrebarea este ce alte informaţii au rămas nedezvăluite.

Ce ştie Ponta în plus? Are cumva vreun amestec în toată această poveste soacra lui Mircea Geoană? Cu atât mai mult cu cât doamna Margareta Costea a declarat că nu-l cunoaşte pe Voicu, iar senatorul a susţinut contrariul. Judecând însă după reacţia sa, Ponta ar putea să aibă mai multe informaţii."

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”