Câți bani au tocat principalii candidați la prezidențiale pentru promovarea online. Cine conduce topul cheltuielilor

0
Publicat:

Sumele cheltuite anul acesta de principalii cinci candidați la alegerile prezidențiale din luna mai pentru promovarea pe rețelele de socializare deținute de Meta diferă mult de la unul la altul.

Candidații cu cele mai mari cheltuieli pe reclamele de pe rețelele Meta. FOTO Inquam Photos

În topul primilor trei candidați din punct de vedere al sumelor cheltuite se regăsesc independenții Nicușor Dan (care și conduce acest top) și Victor Ponta, potrivit unei analize realizate de Digi24.ro, care vizează date strânse între 31 decembrie 2024 și 30 martie 2025. 

Iată cum arată clasamentul:

Peste 200.000 de euro, cheltuiți de Nicușor Dan pe reclame

În 2025, Nicușor Dan a alocat peste 1.071.487 lei (aproximativ 214.000 de euro) pentru 277 de reclame, potrivit datelor Meta. 

25.000 de lei din această sumă au fost plătiți pentru promovarea unui clip video tăiat dintr-un interviu acordat de Nicușor Dan și soția lui, Mirabela, la DigiFM, iar reclama respectivă a adus până acum peste 2.8 milioane de vizualizări.

Peste 140.000 de euro, suma cheltuită de Crin Antonescu pe reclame

Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a plătit, în 2025, pe reclame 703.414 de lei (aproximativ 140.600 de euro), potrivit datelor Meta.

UDMR are două reclame active în care este promovat candidatul coaliție, care au costat în jur de 800 de lei, iar pentru promovarea lui Antonescu a fost folosită inclusiv pagina de Facebook a lui Marcel Ciolacu.  

Victor Ponta a băgat peste 72.000 de euro pe reclame

Pe pagina oficială a lui Victor Ponta și pe pagina „România pe primul loc” au rulat, anul acesta, 95 de reclame, în valoare totală de 361.240 de lei (aproximativ 72.000 de euro)

George Simion, cheltuieli de 54.000 de euro pe reclame. Lasconi, nici jumătate

Postările promovate pe pagina oficială a lui George Simion în anul 2025  au însumat 274.672 de lei (aproximativ 54.000 de euro pentru 119 postări).

Elena Lasconi, în schimb, aflată la o distanță considerabilă față de contracandidații ei, din punct de vedere al sumelor investite în promovare pe platforma Meta, a cheltuit 97.152 de lei (aproximativ 19.400 de euro) pentru 149 de reclame în anul 2025.

În analiza Digi24.ro au fost luate în calcul, în principal, paginile oficiale ale candidaților, dar și alte pagini care rulează reclame exclusiv pentru un candidat anume și au investit sume considerabile (în cazul lui Victor Ponta), dar nu au fost luate în calcul paginile oficiale ale partidelor, întrucât postările promovate vizează și alte teme. De asemenea n-au fost contabilizate nici postări promovate de pe alte conturi ale unor politicieni din partide/susținători ai candidaților. 

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG