Cât au câştigat anul trecut Adrian Streinu-Cercel şi Alexandru Rafila, cei mai titraţi medici ai ţării de la începutul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inquam Photos / George Călin

Parlamentarii PSD Adrian Streinu-Cercel şi Alexandru Rafila, medici la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, cei mai des auziţi în ţară de când a început pandemia, au sume consistente în conturi, deţinând şi apartamente. Rafila plusează şi cu terenuri, fiind mai bogat decât Streinu-Cercel, conform declaraţiilor de avere ale acestora, consultate de Hotnews.

Adrian Streinu-Cercel, proaspăt senator din partea PSD şi, până acum o lună managerul Institutului Matei Balş din Bucureşti, a avut în ultimul an câştiguri din patru surse: manager şi medic la Matei Balş (161.270 RON), Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila (167.408), activităţi medicale şi proprietate intelectuală (100.844 RON), respectiv contracte PFI - persoană fizică independentă (670.860 RON), după cum arată declaraţia de avere a acestuia, consultată de Hotnews.

Fostul manager al Institutului Matei Balş deţine, de asemenea, şi două apartamente în Capitală: unul de 72 de metri pătraţi, cumpărat în 2009 (cotă parte 1/1), respectiv unul de 128 de metri pătraţi, achiziţionat în 2019 (cotă parte 1/2). Streinu-Cercel deţine, din 2018, şi o maşină Skoda.

Cât despre conturi, parlamentarul PSD are în bancă aproape 130.000 de euro. Streinu-Cercel are un credit de 90.000 de euro, contractat în 2019, precum şi două împrumuturi luate de la persoane fizice,de 2.000 de euro, respectiv 60.000 RON.

Alexandru Rafila, mai bogat decât Streinu-Cercel 

Deputatul PSD Alexandru Rafila este Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, şeful Disciplinei Microbiologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti. 

Anul trecut, Rafila a încasat: 124.886 RON salariu la UMF Carol Davila, 184.522 RON salariu la Institutul Matei Balş, 32.000 RON din servicii medicale (PFA), 5.965 dolari dintr-un contract de cercetare într-un studiu internaţional, 1.947 RON ca indemnizaţie în Consiliul Ştiinţific al ANSVSA, 3.215 euro, respectiv 1.833 euro, ca diurnă de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, respectiv 10.000 de euro din restituirea unui împrumut.

La fel ca Streinu-Cercel, şi Rafila deţine două apartamente în Bucureşti, unul de 127 mp (achiziţionat în 2004), respectiv unul de 37mp (cumpărat în 1997), însă în afara Capitalei, mai deţine o casă de 330 mp în Râşnov (achiziţie făcută în 2013) şi un apartament de 140 mp în Voluntari (cumpărat în 2010).

Rafila mai are şi două terenuri intravilane în Otopeni (5.000 mp şi 800 mp), unul în Râşnov (1.040 mp),  un teren extravilan în Corbeanca (1.420 mp) şi unul agricol în Crevedia (2,3 ha).  În 2018, preşedintele Societăţii de Microbiologie şi-a cumpărat şi un autoturism Volkswagen.

În conturi şi depozite bancare, Rafila mai are 215.000 de euro, 730.000 RON şi 10.500 de dolari. De asemenea, deţine 1.000 de acţiuni sau părţi sociale la Transgaz (în valoare de 85.000 RON), dar şi 51.074 la Banca Transilvania (în valoare de 120.000 RON). 

În aceeaşi declaraţie de avere, Rafila a trecut un împrumut de 130.000 RON pentru cheltuieli de campanie electorală, dar şi un împrumut de 4.000 RON către o persoană fizică. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană