Carmen Dan, despre înregistrările din Colectiv: Ca şi momentul „10 August“, acum văd că e momentul „Arafat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Interne Carmen Dan a avut o reacţia în urma publicării noilor imagini cu interveţia autorităţilor la incendiul de la clubul Colectiv şi acuză că se „fabrică din nou teme care să stârnească emoţie public”, subliniind că interesul este unul politic. De asemenea, aceasta ia apărarea Jandarmeriei şi IGSU, instituţii despre care spune că sunt „puse la zid” şi că se uită că oamenii din spatele lor sunt „salvatori aşteptaţi la greu”.

„Constat că, în practica obişnuită, pe fondul interesului electoral, se fabrică din nou teme care să stârnească emoţie publică, oferind doritorilor de senzaţional sânge, prin sacrificarea unor oameni care au făcut ceva pentru acest sistem! Bine ar fi să existe cumpătare, bun simţ în evaluare şi încredere că organele judiciare îşi vor face treaba fără a le oferi înainte de decizia legală victime!

Ca şi momentul 10 August, acum văd că e momentul “Arafat”. Nu sunt eu avocatul lui Raed Arafat; am convingerea că poate răspunde singur şi cu argumente, însă nu pot să nu condamn punerea sa la zid în aceste zile. Dar pentru că această ultimă temă fierbinte priveşte sistemul de intervenţie de urgenţă, un sistem recunoscut ca exemplu de bună practică în plan internaţional, poate este mai util pentru sistem să se reflecteze asupra beneficiului creării unei Agenţii Guvernamentale pentru Situaţii de Urgenţă, aşezată pe principii solide de coordonare a tuturor instituţiilor cu competenţe în gestionarea situaţiilor de urgenţă”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Aceasta mai subliniază că scandalul este alimentat de lupta politică şi că sunt ignoraţi salvatorii din spatele unor instituţii precum IGSU sau Jandarmerie.


„Este însă campanie electorală! Şi este trist că în astfel de momente, printre instrumentele pentru lupta politică se află şi discreditarea unor oameni şi a unor instituţii!

A fost pusă în faţa plutonului de execuţie Jandarmeria română, o instituţie fundamentală într-un stat democratic cum ne pretindem, discreditată, expusă manipulărilor grosolane, destabilizată funcţional! Acum urmează IGSU! Brusc, oamenii trebuie să uite că pompierii militari sunt salvatorii aşteptaţi de toţi la greu, că avem nevoie de ei să fie acolo când focul, apa, vremea, starea fizică ne îngenunchează! Ca în fiecare sistem, sunt şi oameni fără vocaţie care, întâmplator sau nu, l-au penetrat. Eu am convingerea că cine nu merită, în astfel de sisteme nu poate rezista! Dar nu poţi destabiliza instituţii vitale din punct de vedere social, doar de dragul unui vot! Va veni vremea când va fi nevoie să le reclădim, o vreme mult mai dificilă decât vremea în care trebuie doar să le consolidăm şi să le eficientizăm”, a conchis Carmen Dan.

Aceasta din urmă a fost ministru e Interne la momentul 10 august 2018, atunci când jandarmii au reprimat violent protestele din Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie