Carmen Dan: 10 august este o lecţie de învăţat şi pentru Jandarmerie, dar şi pentru liderii mişcărilor civice şi pentru protestatari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi seară, că ceea ce s-a întâmplat la protestul din 10 august ”este o lecţie de învăţat şi pentru Jandarmerie, dar şi pentru liderii mişcărilor civice şi pentru protestatari”. Ministrul susţine că nu există ”nicio piedică” în a se lămuri întreaga situaţie, dar afirmă că protestatarii trebuiau să fie atenţi la ce se întâmpla în jurul lor.

”Când te afli la activitate de protest şi în jurul tău se întâmplă lucruri şi vezi că degenerează, cred că reacţia firească ce trebuie să o ai este să pleci din această zonă”, a spus Carmen Dan.

”Eu nu mai văd absolut nicio piedică în a se lămuri toate lucrurile. din punct de vedere al legalităţii, susţin cu tărie că aceste lucruri au fost în regulă. Aş face câteva precizări - acum că am ocazia şi reluăm acest subiect - după şapte luni putem vorbi cu mai puţină patimă şi emoţii despre acel moment. 10 august este o lecţie de învăţat şi pentru Jandarmerie, dar şi pentru liderii mişcărilor civice şi pentru protestatari”, a spus, marţi seară, la Digi 24, Carmen Dan.

Aceasta a afirmat că  ”în acest moment nu există absolut niciun impediment ca aceste dosare penale în desfăşurare să se finalizeze”.

”Îmi amintesc şi de domnul procuror Lazăr care spunea că ancheta merge foarte greu pentru că documentele nu sunt declasificate. Poate am pierdut momentul să răspund atunci, am să o fac acum: absolut toate documentele sunt desecretizate şi puse la dispoziţia atât a Parchetului General cât şi a celor două comisii, şi asta se întâmpla la finalul lunii ianuarie când comisia a stabilit ce documente se declasifică”, a mai afirmat Carmen Dan, precizând că un singur document nu a fost declasificat, dar acesta nu este de competenţa MAI.

Întrebată ce le răspunde celor care spun că au fost persoane paşnice la protest şi, totuşi, au avut de suferit, Carmne Dan a spus: ”Eu spun că în conformitate cu proceduri unanim acceptate şi folosite în toate statele cu pretenţii democratice, avertizarea este importantă şi sunt nişte norme ce dispun în sensul acesta: ca semnale luminoase, ca sonore. (...) Cred ca cineva care nu a fost atent la avertizări, poate n-a fost atent la semnalele luminoase. Când te afli la activitate de protest şi în jurul tău se întâmplă lucruri şi vezi că degenerează, cred că reacţia firească ce trebuie să o ai este să pleci din această zonă”. 

Carmen Dan a adăugat că este ”momentul să învăţăm să ne comportăm şi în astfel de situaţii”.

”Vom avea întoteauna deschiderea să transmitem ce ţine de practica militară pe care o are Jandarmeria în astfel de situaţii. Îi rog pe toţi să fie atenţi şi la ceea ce transmit forţele de ordine”, a precizat Carnem Dan care a adăugat că aceasta este ” o invitaţie la civism”.

În 5 februarie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, declara că a pus la dispoziţie tot suportul necesar pentru ca verificările evenimentelor din data de 10 august să se desfăşoare aşa cum trebuie, precizând că nu are nicio emoţie.

În 4 februarie, Parchetul General a anunţat că au fost audiaţi aproximativ 1.180 de martori, fiind 560 de persoane vătămate în dosarul deschis în urma protestului din 10 august. În plus, procurorii anunţat că este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de către jandarmi.

Parchetul General a anuţat, în 21 septembrie 2018, că şeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoş şi Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, în timp ce maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Maiorul Laurenţiu Cazan este acuzat că a creat ”aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest”, a dat ordinul de intervenţie cu încălcarea mai multor acte normative şi o ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, ”cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate”.

Comisarul şef de poliţie Mihai Chirică este acuzat că a făcut presiuni asupra prefectului Capitalei pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, în timp ce Sebastian Cucoş şi Ionuţ Sindile ”au participat nelegal la conducerea operaţiunilor” şi au ajutat la punerea în aplicare a unui ordin ilegal de evacuare a protestatarilor.

Tot în septembrie, Parchetul General anunţa că la Secţia Parchetelor Militare au fost depuse 770 de plângeri penale de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online