Care este cea mai mare realizare a Guvernului Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta urmează să facă public un raport de activitate privind realizările sale ca prim-ministru. Acest lucru se va întâmpla înainte de alegerile din noiembrie. Pentru a nu învălui totul în mister, Ponta punctează pe blogul său câteva lucruri cu care se mândreşte.

Primul ministru, Victor Ponta, a postat pe blogul personal, ieri, că oprirea furtului organizat politic de la Hidroelectrica reprezintă cea mai mare realizare a guvernării actuale.

„Prin decizia dificilă de a accepta un administrator special, am realizat următoarele: am oprit contractele cu băieţii deştepţi care au produs, doar din 2010 când au fost prelungite de Videanu, peste un miliard de euro pagubă, am oprit politizarea societăţii şi am pregătit pentru listarea la bursă la valoarea adevărată a acestei companii", menţionează Ponta.

„100 de zile de oprit marile jafuri produse de guvernele PDL"

Războiul între premier şi PDL nu este nici pe departe terminat, iar Ponta nu ratează nicio ocazie să atace. Acesta a mai scris că bilanţul pentru guvernarea sa ar putea fi intitulat „100 de zile de oprit marile jafuri produse de guvernele PDL".

Printre realizările cu care se mândreşte Victor Ponta se numără şi descoperirile de la ANAF, denumite „reţeaua de crimă organizată de la ANAF"

„Deci simplu: 1,2 miliarde euro de la Hidroelectrica şi 1,2 miliarde lei de la ANAF", a contorizat premierul.

Premierul lungeşte lista cu realizări.

„Pot să adaug uşor circa 50 milioane euro prejudiciu la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate produse de activitatea ilegală de anul acesta a fostului preşedinte Duţă sau 50 milioane lei furate de Funeriu la Ministerul Educaţiei sub pretextul organizării clasei pregătitoare sau 200 milioane de euro deja contractaţi de doamna Udrea şi Ministerul Dezvoltării la faimosul PNDI, ca să nu mai reamintesc de cei 600 milioane lei pe care MRU i-a dat ca şpagă înainte de campania electorală de la locale către primarii PDL; şi putem continua acest raport", punctează Victor Ponta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă