Candidaţii pentru CCR, aviz pozitiv din partea juriştilor din Cameră şi Senat. Schimburi de replici între Putere şi Opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Licu are mari şanse să fie judecătorul numit de Camera Deputaţilor la CCR FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia juridică de la camera Deputaţilor a dat aviz pozitiv pentru toţi cei trei candidaţi audiaţi miercuri pentru funcţia de judecător la CCR. Ulterior, comisia similară din Senat a avizat şi candidaţii din forul superior pentru funcţia de magistrat constituţional.

UPDATE Aviz pozitiv în unanimitate şi la Senat pentru cei trei candidaţi.

UPDATE Şi la Senat sunt trei candidaţi, fiind propusă o persoană şi de AUR, adică Radu Ghidău. În cadrul audierilor, candidatul USR, Peter Eckstein-Kovacs, a glumit mulţumindu-le parlamentarilor că l-au lăsat fără pensie specială. „Mulţumesc că mi-aţi tăiat pensia specială de parlamentar. E o măsură pe care am susţinut-o şi m-a ars la buzunar”, a precizat fostul parlamentar UDMR. 

Întrebat de Daniel Fenechiu dacă va cere pensie de serviciu, Kovacs a răspuns scurt: „Da, de ce nu”. 

UPDATE Cei trei candidaţi audiaţi la Comisia juridică din Camera Deputaţilor au primit aviz pozitiv, în unanimitate, din partea aleşilor PSD, PNL, UDMR şi AUR. USR a părăsit şedinţa. Departajarea între aceştia va fi făcută în plenul Camerei

UPDATE Candidatului AUR, Ioan Sabău, fost judecător în perioada regimului comunit, apoi avocat în ultimii 25 de ani, i-au fost puse doar patru întrebări, două de AUR, una de USR şi una de PSD. Sabău a precizat că nu e membru AUR, în urma unei întrebări adresate de un membru al acestui partid şi a subliniat că vrea să participe la procesul de „modernizare al ţării”. De asemenea, a punctat faptul că „un judecător trebuie dedicat cauzei naţionale” şi a citat din Mihai Eminescu.

UPDATE A fost audiat şi Bogdan Licu. „Consider că experienţa profesională acumulată a ajuns la o maturitate a activităţii ca jurist. CCR, ca şi CSM, e un organ colegial. Nu poţi să activezi dacă nu discuţi cu colegii, dacă nu eşti capabil să-ţi prezinţi punctele de vedere profesionist, să-i asculţi pe ceilalţi. Cred că voi reuşi să contribui la coeziunea din CCR (...)  Am peste 26 de anid e activitate în Ministerul Public”, a explicat Licu. Întrebat de ce a avut note mici în ciclul de licenţă la facultăţii, candidatul susţinut de Coaliţie a precizat: „Nu-mi fac cinste notele din facultate, dar trebuie să vă spun că muncesc de la 18 ani. Tatăl meu a decedat când eram mic şi am făcut facultatea trebuind să-mi întreţin familia”.

UPDATE După audierea lui Cristi Danileţ, care a ţinut mai puţin de 20 de minute, a venit rândul lui Bogdan Licu. Între Putere şi Opoziţie a început scandalul după ce un reprezentant al USR, Mihai Badea, a făcut mai multe consideraţii referitoare la CV-ul lui Licu, înainte de a pune întrebarea sa. „Daţi dovadă de bun-simţ şi decenţă!”, i-a cerut Vicol. După ce Badea a continuat să vorbească, liderul de grup al PSD, Alfred Simonis, a cerut închiderea microfonului. „Această procedură e o bătaie de joc”, a subliniat Steluţa Cătăniciu, reprezentantă a PSD. 

UPDATE În timpul audierii unui candidat, contracandidaţii sunt puşi să iasă din sală pe hol. Primul candidat audiat este Cristi Danileţ, fiind luaţi în ordine alfabetică. 

UPDATE Patru minute vor avea la dispoziţie candidaţii să se prezinte. Fiecare grup va putea să pună câte două întrebări, a precizat Laura Vicol, preşedinta Comsiiei juridice. Va fi propus aviz favorabil, iar plenul va decide cine anume să reprezinte Camera la CCR.

Procedura a fost contestată de un reprezentant al USR, Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei. De altfel, între Vicol şi Ion au fost schimburi de replici. „Am o rugăminte: să nu fie atacuri la persoană astăzi”, a punctat Vicol. 

UPDATE Bogdan Licu şi Cristi Danileţ au ajuns la Comisia juridică. Cei doi candidaţi la scaunul de judecător CCR stau unul lângă celălalt. 

***

Comisiile juridice din Parlament vor audia miercuri după-amiază candidaţii pentru Curtea Constituţională a României, în condiţiile în care la începutul lunii iunie expiră mandatele a trei judecători, dintre care doi numiţi de Parlament. 

Primele audieri vor fi de la Comisia juridică din Camera Deputaţilor, de la ora 13.00. PSD, care se bazează şi pe sprijinul PNL şi UMDR, îl susţine pentru funcţia de judecător constituţional pe Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general. 

Pe de altă parte, USR îl susţine pe Cristi Danileţ, fost judecător CSM, în prezent exclus din magistratură. Nu în ultimul rând, Alianţa pentru Unirea Românilor îl va sprijini pentru această funcţie pe Ioan Sabău, fost judecător în perioada comunistp, apoi avocat şi profesor universitar în ultimele decenii.

De la ora 14.00, la Comisia juridică din Senat ar urma să aibă loc audierile candidaţilor din forul superior. Şi-au depus candidatura pentru funcţia de magistrat constituţional Iuliana Scântei, şefa Comisiei juridice din Senat (PNL) şi Peter Eckstein-Kovacs, ultimul fiind susţinut de USR. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”