Când vor fi eliminate pensiile speciale? Turcan: Ţine de votul Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Raluca Turcan a declarat, întrebată când vor fi eliminate pensiile speciale pentru alte categorii, că la nivelul coaliţiei este un grup de lucru pe pensiile speciale, iar Ministerul Muncii va pune la dispoziţie câteva variante de abordare, însă acţiunea în acest sens trebuie făcută prin lege, prin dezbatere parlamentare.

„Aş vrea să văd rezultatului votului în Parlament pe pensiile speciale. A fost promulgată doar legea privind indemnizaţia parlamentarilor care are o contribuţie în plus la buget destul de mică. Ca un ac în carul cu fân. Nu uitaţi că avem alte şase legi speciale, cu excepţia celor ocupaţionale în sectorul de apărare şi ordine publică, unde există inechităţi destul de mari şi aici mi-aş dori să văd acţiunea politică, parlamentară, a tuturor celor care s-au concentrat pe pensiile parlamentarilor. Avem aproximativ 9.600 de beneficiari de pensii speciale care au o pensie medie de aproximativ 9.500 de lei. În timp ce 4,9 milioane de pensionari din sistemul public de pensie au o pensie medie de 1.500 lei. Dintre acestea, aproximativ 2,5 milioane trăiesc sub pensia medie de 1.500 lei”, a afirmat Raluca Turcan sâmbătă la Parlament. 

Întrebată când am putea să vedem o altă eliminare de categorie de pensii speciale, cum ar la funcţionarii publici parlamentari, diplomaţi sau Curtea de Conturi, ministrul Muncii a răspuns: „Noi vom pune la dispoziţie câteva variante de abordare a legilor speciale, însă acest lucru ţine de votul Parlamentului, pentru că lucrul acesta se face prin proiect de lege, dezbatere parlamentară, şi mi-aş dori să se întâmple cât mai repede”.

„Noi avem deja câteva variante în lucru şi voi discuta cu colegii din Parlament. Vom pune la dispoziţie aceste variante. Din câte am înţeles, chiar la nivelul coaliţiei s-a anunţat un grup de lucru pe pensii speciale şi în acest grup de lucru evident că noi vom trimite variantele elaborate de către minister. Nu mă pot hazarda să dau un termen”, a completat Turcan.

Chestionată dacă PNL e de acord cu eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, Turcan a replicat: „În momentul de faţă, pensiile aleşilor locali au fost prorogate. Vom vedea decizia politică pe care o vom lua”.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 24 februarie, legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor.

Cu o săptămână înainte, Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Anterior, Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă