Campionul absenţelor, favorit pentru şefia Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu

Preşedintele PNL Crin Antonescu este favorit să preia funcţia de preşedinte al Senatului, în cazul demiterii lui Vasile Blaga.Pe parcursul mandatului său de senator, liderul PNL s-a remarcat, în special, prin absenteism.

Biroul permanent al Senatului a decis, astăzi, convocarea unei sesiuni extraordinare a acestei camere la ora 17.00, pentru revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi alegerea unei noi persoane.

Liderul PNL, Crin Antonescu, pleacă cu cele mai multe şanse pentru a ocupa fotoliul de preşedinte al Senatului. Însă, prezenţa sa în Parlament pe durata ultimului mandat legislativ nu-l recomanda pentru funcţia de al doilea om în stat.

În luna februarie a acestui an, Institutul pentru Politici Publice anunţa că liderul PNL a înregistrat un nou record în politica românească: 0% prezenţă la voturile finale din plenul Senatului într-o sesiune parlamentară.

Conform monitorizarii realizate la Senat, în sesiunea septembrie-decembrie 2011, au fost 218 voturi finale, iar 11 senatori au participat la mai puţin de jumătate dintre acestea. Recordul absolut l-a înregistrat Crin Antonescu, cu un procent de 0%.

Situaţia din sesiunea de toamnă a Parlamentului nu a fost o excepţie pentru liderul liberal. În primăvara anului trecut, o altă statistică arăta că Antonescu era pe primul loc în topul absenţilor din Senat, de la preluarea mandatului în 2008, el depăşindu-l la numărul de absenţe inclusiv pe senatorul PSD Cătălin Voicu, aflat în arest pentru un an şi trei luni de zile.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, după şedinţa grupurilor reunite ale USL, că este pregătit să preia conducerea Senatului, el arătând că va face mai multe declaraţii după şedinţa de plen a acestui for legislativ.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă