Campania pentru euroalegeri începe într-o notă neaşteptat de agresivă. Ce partide au ieşit în evidenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alianţa USR-PLUS s-a trezit cu o parte din materialele de campanie distruse. FOTO Facebook Alianţa 2020 USR-PLUS

Apropierea alegerilor pentru Parlamentul European a dus la începerea acţiunilor violente care vizează partidele şi la primele atacuri dure făcute de formaţiunile politice la adresa adversarilor.

Alianţa 2020 USR PLUS reclamă că, în cadrul unei operaţiuni coordonate, au fost distruse corturile din Bucureşti şi mai multe prisme cu afişajul Alianţei. „Suntem sub atac. Noaptea, ca hoţii, ne-au distrus corturile din Bucureşti şi mai multe prisme cu afişajul Alianţei 2020 USR PLUS. A fost o operaţiune coordonată de vandalizare a corturilor şi panourilor Alianţei", au anunţat cei din USR şi PLUS.

Cele două partide sugerează că în spatele acestor atacuri ar fi susţinători ai partidelor de la putere, adică de PSD şi ALDE. „Cu atât le e mai frică de noi şi vor să ne oprească prin cele mai murdare metode. Aşa sunt ei, o mafie de hoţi care distrug totul în jur. Noi punem corturi şi ei ni le taie. Noi lucrăm cu voluntari, ei lucrează cu cuţitari“, se arată în mesajul acestei alianţe, în timp ce unul dintre candidaţii USR-PLUS, Liviu Iolu, a subliniat că urmează să fie depuse plângeri penale pentru găsirea vinovaţilor.

Caramitru, între holocaust şi genocid

Pe de ală parte, un coleg al celor din USR-PLUS, Andrei Caramitru, este autorul unui derapaj politic. Caramitru, consilier al preşedintelui USR, acuză PSD şi guvernarea social-democrată de holocaust împotriva României. „Holocaustul României. Cum ne omoară şi ne alungă. Ca să fure. Corupţia ucide şi distruge. Ştim asta. Ştiţi însă care e dimensiunea? Un genocid uriaş. În fiecare an: 100.000 de morţi, 200.000 de oameni care pleacă în diaspora, 100.000 de oameni care fug din zonele sărace controlate de mafia PSD către oraşele mari din ţară“, a scris pe Facebook Andrei Caramitru,  sfătuitorul lui Dan Barna, subliniind că în prezent e „mai rău ca în al Doilea Război Mondial“, în cei şase ani de război având 250.000 de morţi, în timp ce acum numărul persoanelor care ar muri din cauza celor care conduc România e anual de 100.000. După ce i s-a atras atenţia asupra folosirii termenului holocaust, Caramitru l-a schimbat în „genocid”, însă fără a schimba şi alte părţi ale mesajului său.

Dăncilă, jignită de liberali

La rândul lor, mai mulţi lideri ai PNL au jignit-o pe Viorica Dăncilă, cu ocazia unei întâlniri cu simpatizanţii de la Braşov. „Nu suntem hoţi, analfabeţi sau semidocţi ca şi tuta de Dăncilă“, a declarat Florin Roman, vicepreşedinte al PNL, la manifestaţia PSD. De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a comparat premierul cu un personaj de bancuri, recunoscut pentru prostia sa: „L-au omorât până şi pe Bulă şi l-au înlocuit cu Viorica Dăncilă“, a subliniat Turcan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple