Campania electorală, în faza plângerilor penale. Cezar Preda, dat în judecată de Firea. Nicuşor Dan anunţă că-i va acţiona în instanţă pe Bodu şi pe Marian Preda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea l-a dat în judecată pe purtătorul de cuvânt al lui Cătălin Predoiu, deputatul Cezar Preda. FOTO Colaj Adevărul

Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală, l-a acţionat în judecată pentru calomnie, în urma unor afirmaţii legate de „plagiatul” soţului ei, cerându-i despăgubiri morale de 300.000 de euro. La rândul său, Nicuşor Dan, afirmat că îi va acţiona în judecată pe Sebastian Bodu şi Marian Preda pentru calomnie.

Cezar Preda a acuzat-o pe Gabriela Firea că dă jurnaliştii în judecată prin intermediul lui şi a precizat că aceasta l-a acţionat în judecată pentru calomnie, după afirmaţiile în care a citat anchete jurnalistice despre „plagiatul primarului Pandele“ precum şi „afacerile imobiliare şi alte afaceri ale cuplului“. 

„Domnia sa consideră că eu, în calitate de purtător de cuvânt, şi partidul meu am preluat din presă investigaţii jurnalistice mincinoase. Stimată doamnă Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, de ce nu i-aţi dat pe ei în judecată, dacă consideraţi că sunt investigaţii mincinoase? Îmi cereţi 300.000 de euro? De unde să am eu 300.000 de euro şi cum aţi ajuns la suma asta?”, a comentat Cezar Preda. 

El a precizat că, pentru a cere această despăgubire, Gabriela Vrânceanu Firea a depus o taxă de timbru de 3000 de euro. „DIn taxa aceea mai bine profitau nişte copii care aveau nevoie şi erau în dificultate, aşa cum i-ar sta bine unui social-democrat, decât să îi pierdeţi la statul român, pentru că îi veţi pierde. Nu am absolut nicio contribuţie personală la ştirile care au evoluat pe presă, cu privire la subiectele menţionate”, a spus liberalul. 

Cezar Preda a comentat ironic şi afirmaţiile Gabrielei Firea, din campania electorală pentru prezidenţiale, referitoare la faptul „o familie nu este completă fără copii”. 

„Dacă aş fi eu convins că cei 300.000 de euro i-aţi da, eventual, pentru clinici de fertilizare, clinici de investigaţii medicale pentru ca familiile astea, pe care le consideraţi că nu sunt complete şi nu au copii, să poată să aibă un copil, aş accepta să fiu mai puţin dur cu dumneavoastră, dar ştiindu-vă caracterul şi primind o sancţiune legală de la CNCD, îmi dau seama că de fapt acest Consiliu trebuia să vă ia dumnevoastră cei 300.000 de euro şi să îi îndrepte spre acele familii fără copii”, a afirmat Preda. 

Sebastian Bodu şi Marian Preda, daţi în judecată pentru calomnie de Nicuşor Dan

Candidatul USB pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, că-i va da în judecată pe Sebastian Bodu şi preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti, Marian Preda. Cei doi urmează a fi acuzaţi de calomnie după ce, potrivit lui Dan, Preda şi Bodu ar fi insinuat că propunerea USB pentru Capitală a dat în judecată în trecut Universitatea din Bucureşti, încercând să blocheze construirea unor cămin cu scopul de a apăra interesele unei firme. 

„Am citit un atac mincinos şi nedemn al lui Marian Preda şi Sebastian Bodu. Nu vreau să fac presupoziţie şi să cred că, de fapt, în spatele acestui atac mincinos s-ar afla Cătălin Predoiu, un candidat disperat să ajungă pe locul doi. Vreau să spun cât se poate de clar: nu am luat niciodată bani pentru ca ASB să înceapă o acţiune în instanţă. Nu am luat niciodată bani pentru ca ASB să oprească o acţiune în instanţa. Mai mult decât atât, nu am renunţat niciodată la un proces pe care l-am început.Luni voi depune o actiune in instanţa impotriva lui Preda si Bodu pentru calomnie.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"