Camera Deputaţilor adoptă Legea de punere în aplicare a Codului penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ședință de plen la Camera Deputaților

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 215 voturi "pentru", 17 abţineri şi trei "împotrivă", Legea pentru punerea în aplicare a Codului Penal, unii deputaţi arătând că acest proiect cuprinde şi lucruri absurd.

Deputatul UDMR Mate Andras a remarcat că la adoptarea acestui proiect era necesară prezenţa ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, şi a precizat că sunt câteva probleme care trebuie corectate.

El a precizat că, "din fericire", legea intră în vigoare la 1 februarie 2014.

Astfel, Mate Andras a arătat că acest proiect prevede că deputaţii sau senatorii, consilierii locali şi judeţeni dobândesc, în sensul legii penale, calitatea de funcţionari publici.

El a explicat că, astfel, parlamentarii nu pot participa, de exemplu, la votul în care ei sunt aleşi în Biroul Permanent sau în funcţia de preşedinte de comisie, acest lucru fiind considerat o infracţiune.

Deputatul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian a criticat şi el faptul că proiectul prevede că deputaţii şi senatorii sunt incompatibili cu funcţiile de preşedinţi sau vicepreşedinţi ai organizaţiilor neguvernamentale cum sunt organizaţiile minorităţilor naţionale.

"Proiectul cuprinde şi lucruri absurde. Sper să fie corectate", a adăugat Pambuccian.

Deputatul PSD Anghel Stanciu a precizat că parlamentarii devin funcţionari publici în sancţiuni, nu în drepturi.

Deputatul PDL Mircea Toader a spus, la rândul său, că acest proiect face parte din reforma în Justiţie şi că tot Parlamentul a făcut un efort deosebit pentru a adopta acest proiect şi că este şi meritul guvernelor Boc şi Ungureanu, care au iniţiat această reformă.

În replică, deputatul PNL Tudor Chiuariu a precizat că pachetul de legi privind reforma în justiţie a fost iniţiat în 2007 de către Guvernul Tăriceanu, iar Guvernele Boc şi Ungureanu nu au reuşit decât să asigure baza materială doar pentru un singur proiect.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi