Călin Popescu Tăriceanu şi Elena Udrea au intrat oficial în cursa pentru Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele PMP, Elena Udrea, şi-au depus, astăzi, la BEC, dosarul de înregistrare a candidaturii la cea mai înaltă funcţie în stat. Dosarul lui Tăriceanu a fost însoţit de 270.000 de semnături, el arătând că va candida independent. Elena Udrea a reuşit să strângă peste 400.000 de susţinători, printre semnatari aflându-se preşedintele Traian Băsescu şi fostul premier Emil Boc.

UPDATE Elena Udrea: Cred că sunt preşedintele potrivit pentru România. O Românie cu Victor Ponta înseamnă o Românie a baronilor locali, o Românie a sărăciei, pentru că PSD şi Victor Ponta au adus o guvernare dezastruoasă. Pe mine mă ştiţi de zece ani cu bune şi rele. Nu am ştiut dacă voi candida în 2014 sau în 2019. Este mai mult destin decât alegerea mea. Nu am dat niciodată înapoi şi am fost de partea dreaptă a baricadei. Nu am făcut compromisuri. Ca ministru sunt unul dintre cei mai performanţi. Peste 6.000 de proiecte au demarat sub umbrela mea. Am peste 400.000 de semnături. Am pe lista de susţinători pe preşedintele României, Traian Băsescu, şi pe Emil Boc.

Tot astăzi, s-a prezentat la BEC şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului a venit însoţit de o parte din colegii săi din Partidul Liberal Reformator, printre care se numără Daniel Chiţoiu, Radu Stroe şi Andrei Gerea. 

Mai mulţi simpatizanţi l-au aşteptat pe liderul PLR în faţa sediului Biroului Electoral Central, cu sloganuri gen ”Băsescu la puşcărie!”, ”Băsescu, judecat pentru ce-a furat” şi ”Jos Băsescu”, dar şi ”Tăriceanu, preşedinte”.

”Eu sunt până în decembrie orfan de preşedinte, vă aştept”, i-a spus un militant lui Tăriceanu. ”Mie mi-e ruşine cu puşcăriabilul care a fost”, a intervenit un altul.

După ce a semnat documentele în faţa reprezentantului Biroului Electoral Central, Călin Popescu Tăriceanu a mărturisit că pentru el este un moment emoţionant, fiind prima dată într-o astfel de postură, de candidat la Preşedinţia României. 


Tot în cursul zilei de azi îşi vor mai depune candidatura Elena Udrea, la ora 13.00,  Kelemen Hunor, ora 15.00, şi Dan Diaconescu, ora 17.00.

Primul care şi-a depus candidatura a fost premierul Victor Ponta. Acesta s-a prezentat miercuri după-masă al Biroul Electoral Central însoţit de soţia sa Daciana şi mai mulţi lideri PSD.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux