Buşoi: Uneori, MAI munceşte şi gândeşte mai puţin. La controlul la frontieră, a produs reguli birocratice care-i încurcă pe oameni şi nu-i apără de nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a produs o mineriadă birocratică după adoptarea fără simţ critic şi fără logică de funcţionalitate a regulilor de securitate europene implementate după atentatele din UE, susaţine europarlamentarul PNL Cristian Buşoi.

„Noile reguli MAI privind faptul că toţi călătorii, inclusiv românii care locuiesc în ţară, trebuie verificaţi, atât la ieşirea cât şi la intrarea în ţară, nu produc decât încurcături şi aglomeraţie şi nu au nicio logică practică pentru că dacă un cetăţean român rezident în ţară este suspect de terorism atunci acest lucru trebuie verificat şi ştiut cu mult timp înainte, nicidecum la momentul când revine (!) în ţară. Raţionamentul este valabil şi pentru cei care părăsesc România şi despre care se presupune că autorităţile ar fi trebuit să-i verifice cu atenţie în interiorul ţării“, arată liberalul Cristian Buşoi.

Europarlamentarul solicită „respectuos şi ferm domnului ministru Tobă şi MAI să revadă regulile de siguranţă legate de controlul la frontieră şi să adapteze normele de siguranţă la logica şi pratica funcţională, nu să preia mot-a-mot norme birocratice care nu fac sens pentru cetăţenii României“.

„Călătoresc foarte des în UE şi mai ales la Bruxelles şi nici măcar în Capitala Belgiei, lovită de atentate, nu există această regulă stupidă, iar cetăţenii europeni nu sunt umiliţi să stea zeci de minute la cozi, aşa cum sunt umiliţi românii la frontierele ţării noastre. Amintesc faptul că obiectivul acestor reglementări este siguranţa cetăţenilor şi este firesc să existe o aplicare exigentă care chiar să aducă informaţii autorităţilor şi care să protejeze real cetăţenii. Nu este însă nevoie de reguli fără sens al căror scop este să arate că autorităţile bifează căsuţe cu prevederi din legislaţia europeană, dar pe care nu o înţeleg nici în literă, nici în spirit“, conchide Cristian Buşoi.
 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete