Buşoi, despre acuzaţia de plagiat: Lucrarea este muncită, originală, nu plagiată. Concluziile sunt pertinente. Pot citi 3.000 de pagini fără să adorm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, respinge acuzaţiile privind plagierea lucrării de doctorat, arătând că teza sa a fost redactată şi susţinută respectând toate criteriile Universităţii Victor Babeş din Timişoara, iar subiectul lucrării este unul original.

„Teza a fost redactată îndeplinind toate exigenţele şi criteriile UMF Victor Babeş, altfel, nu aş fi primit acordul de susţinere a tezei. Subiectul lucrării este original – la momentul elaborări lucrării, ideea analizei programelor de guvernare pe sănătate era o noutate şi din câte am cunoştinţă este încă. Din punct de vedere metodologic, am folosit mijloace de cercetare cunoscute: analiza documentară şi analiza calitativă, interviuri semistructurate cu actori cheie din sistemul de sănătate din Romania (miniştrii ai sănătăţii, preşedinţi ai CNAS şi preşedinti/directori ai CMR)“, susţine Cristian Buşoi. 

Legat de faptul că ar fi copiat din lucrările profesorilor Andrei Ţăranu şi Alina Pippidi - cei care au înaintat sesizarea de plagiat, Cristian Buşoi spune:  „Să fie clar: pe cei doi autori i-am citat repetat pe parcursul lucrării, fapt recunoscut de către chiar cei care mă acuză de plagiat.  Nu mi-am însuşit scrierile doamnei Pippidi sau ale domnului Ţăranu, nu am plagiat din cărţile celor doi autori care sunt studii despre doctrine politice pe care le-am folosit în partea generală a lucrării despre programe de sănătate. Acuzaţia de plagiat este pentru partea generală a lucrării, partea în care se strâng datele şi teoria şi cunoştinţele care reprezintă baza pentru  partea a doua – demersul propriu de interpretare şi concluziile proprii.  În partea generală a lucrării nu există dubiu că paragrafele şi aserţiunile aparţin autorilor citaţi şi nu autorului tezei“. 

Liderul PNL Bucureşti pune acuzaţiile şi ep seama răfuielii politice. 

„De ani de zile şi poate mai mult ca niciodată în acest an al candidaturii la Bucureşti, sunt atacat, acuzat, făcut în toate felurile. Am înţeles şi acceptat ca politician că atacurile fac parte din joc, iar exagerările sunt parte din meniu. Şi ca să nu existe dubiu că mă ascund după cuvinte:  acuzaţia de plagiat este o ticăloşie căruia, pentru că nu i-am răspuns, i-am hrănit cursul şi i-am întărit prin tăcere aşa zisele argumente. Şi subliniez: 1. Ştiu ce înseamnă să înveţi, pentru că am studiat; 2. Nu-mi fac un titlu de glorie, dar spun celor care mă acuză că n-am studiat, că pot citi fără să adorm şi 300 şi 3.000 de pagini şi pot discuta ce am citit fără să copiez ideile altora. 3. Cred ca educaţia nu se cumpară nici de la aprozar, nici de la o academie de protecţie şi pază“, încheie Cristian Buşoi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA