Bugetul de stat pe 2017, adoptat de Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu. FOTO Mediafax

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, marţi, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017 şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale, împotriva actelor votând PNL, USR şi PMP. Premierul Sorin Grindeanu a participat la vot, mulţumind la final parlamentarilor pentru rapiditate şi a transmis şi un mesaj către mediul de afaceri, că România va rămâne o ţară cu o economie predictibilă.

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2017 a fost adoptat cu 208 voturi "pentru" şi 105 "împotrivă", iar proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale a fost adoptat cu 208 voturi "pentru", 107 voturi "împotrivă" şi două abţineri. Împotriva proiectelor au votat PNL, USR şi PMP.

Bugetul pe 2017 a fost adoptat în timp record, după doar 13 ore de dezbateri în plen, împărţite în două zile. Votul a fost dat în prezenta premierului Sorin Grindeanu.

„Mulţumesc Parlamentului că a adoptat în regim de urgenţă bugetul pe anul 2017. Avem nevoie de acest buget cu toţii. Era nevoie să fie poate votat mai de demult dacă lucrurile s-ar fi desfăşurat într-un calendar normal, şi asta era bine pentru România. Aş vrea să transmit un mesaj de stabilitate pentru investitori şi să reconfirm determinarea Guvernului de a sprijini mediul de afaceri", a afirmat premierul Sorin Grindeanu, după vot.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare