Buda cere demisia lui Ponta din fruntea Guvernului din cauza declaraţiilor despre Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, cere demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului pentru declaraţiile făcute de acesta în legătură cu proiectul Roşia Montană, potrivit Mediafax.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că solicită demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, Maria Grapini, pentru declaraţii privind proiectul Roşia Montană.

"Îi solicit domnului Ponta demisia de îndată din funcţia pe care o deţine, atât a domniei sale, cât şi a întregului Guvern. Sau, dacă nu, cel puţin a domniei sale şi a Mariei Grapini. Nu poate Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, să adopte în Guvern un proiect de lege care vizează exploatarea de la Roşia Montană, iar mai apoi să vină să ne spună că, în calitate de deputat, va vota împotriva acestui proiect în Parlament. Nu suntem în Caragiale, cu personajul acela care se întreba «Eu cu cine votez?». Victor Ponta probabil nu s-a trezit din vacanţa de la Miami, unde a fost cu bona, şi nu este în stare să gestioneze în mod corespunzător interesele României. Cred că rămânerea acestui personaj în fruntea Guvernului este extrem de nocivă. Eu cred că Victor Ponta nu are ce să mai caute în fruntea Guverului pentru că ne demonstrează că e o persoană labilă psihic", a spus Daniel Buda. 

Buda a cerut demisia Mariei Grapini pentru acelaşi motiv. 

"De asemenea, doamna Maria Grapini, care este şi deputat şi ministru al IMM-urilor, vine şi spune că are o problemă, că nu ştie ce să facă, dacă să vozete sau nu în Parlament proiectul privind exploatarea de la Roşia Montană. Nu poţi, atâta vreme cât eşti în Guvernul României, câtă vreme îţi asumi la Palatul Victoria o responsabilitate, să vii în public şi să spui că vei vota împotrivă", a afirmat Buda.

De asemenea, el i-a cerut premierului Victor Ponta să retragă proiectul Roşia Montană din Parlament. 

"Cred că Ponta ar trebui să retragă de îndată acest proiect din Parlament şi să-şi asume responsabilitatea pentru acest proiect. Domnia sa trebuie să facă tot ceea ce este necesar pentru a convinge opinia publică că, din punctul de vedere al mediului, nu este nicio problemă, pentru că aşa cum arată proiectul astăzi nu avem nicio garanţie, din punctul de vedere al mediului, că nu ar fi nicio problemă. Ce se va întâmpla dacă acolo se vor deschide cariere imense pentru exploatare, dar digurile nu vor fi bine construite, iar acele cianuri vor fi deversate în ape? Nu suntem împotriva exploatării aurului de acolo, dar cred că se pot găsi şi alte soluţii de exploatare, care să nu pună în pericol mediul înconjurător. Poate că Victor Ponta are o singură explicaţie - aia că nu mai are ce căuta acasă, având în vedere că Daciana Sârbu, soţia sa, a spus că este împotriva acestui proiect şi atunci probabil că îşi pune la adăpost liniştea familiei", a susţinut Buda.

El a adăugat că proiectul Roşia Montană are nevoie de mai multe graranţii privind mediul. 

"Atâta vreme cât ar putea să existe garanţii că din punctul de vedere al mediului nu sunt probleme şi că această exploatare poate să fie una de succes, da, se poate demara acest proiect pentru că România are nevoie de locuri de muncă. Însă, în momentul de faţă, nu există nicio garanţie că acolo nu se va întâmpla un jaf din punctul de vedere al mediului, nu este finalizat procesul de expertizare din partea structurilor de mediu, astfel încât nu vom şti care sunt consecinţele pe termen lung ale procesului exploatării", a conchis Buda.

Mai multe pentru tine:
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Mobilizare impresionantă. Cehii au strâns în 48 de ore suma necesară pentru achiziția unei rachete Flamingo pentru armata ucraineană
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”