Borza: Vine criza! Conducătorii României nu învaţă nimic din greşeli, ba mai mult, le repetă inconştient sau iresponsabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Remus Borza. FOTO Eduard Enea

Deputatul Remus Borza susţine, într-o analiză publicată pe blogul său, că se apropie o nouă criză economică, „conducătorii României“ nefiind în acest moment pregătiţi pentru a-i face faţă. Mai mult, parlamentarul consideră că un prim pas ar trebui să fie remanierea guvernamentală şi instalarea la Palatul Victoria a unor persoane competente.

„FMI mi-a confirmat avertizarea pe care am lansat-o în spaţiul public încă de anul trecut şi pe care, de la începutul anului, o reiterez cu fiecare intervenţie a mea în Plenul Camerei Deputaţilor sau în mass-media. Evident că nu îmi doresc să fiu un cavaler al apocalipsei, dar experienţa acumulată în ultimii 15 ani în mediul antreprenorial şi în managementul societăţilor în criză m-a determinat la o astfel de analiză şi un astfel de avertisment. De la marea criză din 1929, crizele globale s-au succedat după un anumit algoritm confirmat şi statistic. După un ciclu de creştere economică de şapte până la zece ani, urma o criză între doi până la cinci ani. Nimic nou sub soare. Această succesiune creştere-scădere economică se repetă de mii de ani. Biblia este cea care ne descrie pentru prima dată acest tipar. Şapte ani de ploi, recolte bogate şi prosperitate. Şapte ani de secetă, sărăcie şi foamete. Problema României şi, în primul rând, a conducătorilor ei, e tocmai aceasta: nu învăţăm nimic din istorie şi din greşeli, ba mai mult, le şi repetăm inconştient sau iresponsabil. În 2008, când economia americană se prăbuşea, Guvernul României dădea pomeni electorale“, scrie deputatul Remus Borza pe blogul său. 

De asemenea, acesta explică modul cum efectele unei crize începute peste Ocean se resimt la o perioadă de timp şi în România, chiar dacă guvernanţii neagă acest lucru. 

„Oricât de triumfalist am prezenta situaţia din România, nici pe departe nu stăm pe roze. Am construit Legea bugetului de stat pe o creştere economică de 5,5%. Aşa cum anticipam la începutul anului, creşterea economică nu va depăşi 4%. Săptămâna aceasta, şi FMI şi-a revizuit prognoza de creştere economică pentru România de la 5,1% la 4%. Asta înseamnă că nici veniturile bugetare prognozate la 287 miliarde lei nu se vor încasa.Vom colecta maxim 270 miliarde lei. Ce ne facem că am angajat deja cheltuieli de 314 miliarde lei, preponderent pe salarii, pensii şi ajutoare sociale? Mărind ecartul dintre cheltuieli şi venituri, riscăm să ieşim din ţinta de deficit bugetar de 3%, asumată prin Tratatul de la Maastricht. Vom sacrifica şi anul acesta investiţiile. În rest, suntem campioni la deficite structurale,bugetare si de cont curent. Datoria externă a ajuns la o valoare record de 98 miliarde euro, doar în contul dobânzilor plătind anul acesta 3,5 miliarde euro. România se împrumută din ce în ce mai greu şi la costuri din ce în ce mai mari, Guvernul intrând deja în rezervele de la BNR pentru a finanţa datoria“, mai scrie Borza. 

Deputatul avansează şi câteva soluţii. „Avem nevoie urgentă de o remaniere guvernamentală. Avem nevoie în Guvern de oameni competenţi, vizionari şi curajoşi, care să restructureze aparatul bugetar, să modernizeze statul, să reformeze marile sisteme publice: administratie, sanatate, invatamant. Dar in primul rand,sa pregateasca tara pentru criza“, conchide deputatul. 

Citeşte aici întreaga analiză

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews